ANDREEA MARIN SE REPROFILEAZA. UIMITOR IN CE DOMENIU VREA SA EXCELEZE VEDETA TV

by Paula Craciun

Andreea Marin a făcut un anunţ la care puţini se aşteptau. Aşadar, vedeta tv se reprofilează şi speră ca brand-ul ei să devină renumit în toată ţara.

Fosta perzentatoare tv vrea să-şi deschidă o nouă afacere, însă de această dată este vorba de haine. Andreea Marin îşi schimbă domeniul de activitate, îndreptându-se către zona modei. Aşadar, fosta „Zână a Surprizelor” s-a apucat pe făcut genţi şi pantofi ce îi poartă semnătura.

„Este o linie de genţi şi pantofi făcuţi după plăcerea mea, după calapodul care mi se potriveşte cel mai bine. Stând mult în picioare, mi-am dorit şi comoditate, chiar dacă vorbim de tocuri înalte.

Am realizat, anul trecut, o astfel de pereche pentru mine, împreună cu creatoarea Ana Kaloni, după gustul şi dorinţele mele, şi am fost des întrebată de unde am acele încălţări, care atunci nu purtau nicio semnătură. Astfel, m-am gândit că merită să pun în practică această idee”, a declarat Andreea Marin, pentru Ring.

Andreea Marin a devenit cunoscută după ce a prezentat emisiunea ”Surprize, surprize” difuzată de TVR 1. În luna ianuarie 2006 s-a căsătorit cu Ștefan Bănică junior, iar la 15 decembrie 2007 a născut-o pe Ana Violeta, primul lor copil. După 7 ani de căsnicie, cuplul și-a anunțat divorțul pe rețeaua de socializare Facebook, păstrând discreție față de presă. În prezent, vedeta tv este căsătorită cu medicul turc Tuncay Ozturk.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments