Andreea Dodean încheie, dezamăgită, experiența de la Villach

Jucătoarea arădeană de tenis de masă Andreea Dodean Golovanov a avut parte, în a doua parte a acestui an, de poate cel mai urât episod al carierei sale. Întâmplări și experiențe pe care probabil nu și le imagina că se pot desfășura într-o tară ca Austria, cu o civilizație aparte. Sportiva CSM-ului a avut o toamnă de coșmar, iar totul începea în luna septembrie, după turneul de deschidere al Bundesligii, când obținea locul 3 alături de echipa sa, TTC Carinthia Winds Villach. Andreea își amintea că atunci, după turneu, au apărut durerile la umăr, primele semne ale unei accidentări ce avea să se dovedească, pe parcurs, foarte serioasă: ”După acest turneu m-am întors acasă, la Arad, cu dureri de umăr la mâna dreaptă, cu care joc. Am început să fac masaj, am luat și antiinflamatoare, dar nu era o durere care să mă sperie încât să merg la medic. O durere cum am mai tot avut după un turneu obositor, cu multe meciuri.” Au urmat alte două meciuri, pe 9 septembrie, la Linz, iar durerile s-au acutizat. Între timp, Andreea s-a mutat la Moscova, cu soțul său, luând decizia de a face un repaus de câteva zile, pentru ca mâna să se poată recupera mai bine. Problemele nu s-au ameliorat deloc, iar la antrenamente durerile erau și mai mari, moment în care Andreea a luat decizia de a se prezenta la medic:
Diagnostic crunt, după durerile la umăr
”În două zile am făcut rezonanță magnetică, iar diagnosticul nu a fost deloc îmbucurător, ligamente rupte, tendon parțial rupt. Am fost la mai mulți chirurgi în Moscova, iar toți mi-au spus că am nevoie de operație. I-am cerut și părerea doctorului Mircea Petrică, din Arad, căruia vreau și să-i mulțumesc pentru sprijin. Mi-a spus și dânsul că umărul trebuie operat, dar de un specialist cu multă experiență. Cu psihicul eram foarte jos, plângeam foarte mult și cu greu reușeam să adorm, seara. Nu am avut niciodată o asemenea accidentare care să mă sperie”, povestește Andreea. Totuși, arădeanca a decis, în urma unei noi vizite, la un doctor chirurg din Moscova, care lucrează cu naționala de volei feminin a Rusiei, să înceapă recuperarea fără operație. Dar pentru asta era nevoie de tratament specific, ce cuprindea injecții, masaje, fizioterapie și exerciții. După ce și-a aflat diagnosticul și știa exact ce are de făcut, jucătoarea noastră și-a contactat managerul de la club, pentru a-i aduce la cunoștință problemele sale medicale. Nu a găsit, însă, înțelegere și toleranță:
”Am decis că sănătatea e mai importantă”
”I-am scris imediat managerului meu, Werner Feuerabend, că nu am primit vești foarte bune de la medici și că două luni nu am voie să joc, riscând să se rupa tendonul, ceea ce ar fi necesitat operație sigură. I-am trimis și lui pozele de la rezonanță, să se asigure de ceea ce îi scriu. Următoarele meciuri erau pe 14 octombrie. După ce mi s-a spus că a fost și el la medicul lui cu pozele umărului, mi-a dat răspuns că vrea ca eu să joc meciurile și după aceea să fac pauză. Dacă nu, el nu mai are nevoie de mine la echipă. Împreună cu familia și soțul am decis că e mai importantă sănătatea decât niște meciuri. Mă gândeam că dacă urmez cu strictețe programul de recuperare, am șanse să revin.” Se apropia meciul de ETTU Cup, iar Andreea a decis, totuși, să se sacrifice și să joace măcar un meci, pentru a da o mână de ajutor echipei, descoperită numeric. Asta, după, în prealabil se sfătuise cu medicul, care îi recomandase să își facă bine exercițiile înaintea jocului. A revenit la antrenamente, iar o primă veste bună era că durerile apăreau abia la o oră de joc, ceea ce indica o recuperare bună. Echipa arădencei pierdea în Spania, cu 3-1, cu o înfrângere în contul Andreei, care deși și-a dorit mult, nu era pregătită 100% pentru un meci de turul trei, în ligă europeană.
Toleranță zero, din partea managerului
Deși, în echipă, fetele au recunoscut că ibericele au fost superioare, prinzând o zi mult mai bună, Andreea avea să primească după masa de prânz vestea șoc: ”Managerul Werner Feuerabend, care de fapt e și antrenor, mi-a comunicat că nu mai are nevoie de mine, reproșându-mi că eu sunt dezamăgirea de la meci și că din cauza mea echipa a pierdut în Spania. Cu siguranță m-a afectat atitudinea răutacioasă pe care a avut-o față de mine, încă de când a aflat de accidentarea mea. După acest meci s-a ținut de cuvânt și pe 3 decembrie mi-a trimis email cu hârtia, pentru a semna contract de anulare și ce are de gând să facă dacă nu semnez, în intenția de a mă speria. Mi-a dat două zile la dispoziție, că altfel el merge la poliție, cu avocatul, pentru a-i verifica și anula soțului meu contul, că nu știu ce bani negri ar avea. Deși, ce legătură să aibă soțul meu cu această situație…Vă dați seama ce caracter are și la ce s-a putut gândi. Când aveam mai mare nevoie de bani pentru recuperare, m-a lăsat practic fără venit, asta e adevărata lui față. Am vorbit cu managera și am intrebat-o dacă are voie să rupă contractul în condițiile în care eu sunt accidentată. Am scris un email și la federație, dar nu am rezolvat nimic. M-am sfătuit cu soțul și managera mea și am decis să semnez, pentru a scăpa de un asemenea manager și o situație atât de urâtă.”
”Nu am mai pățit așa ceva!”
Concluzia experienței incredibile din Austria o trage tot Andreea, dezămăgită și tristă în primul rând din cauza accidentării și apoi a tratamentului de care a avut parte, cu un club care nu a înțeles-o și sprijinit-o în momentele grele, deși ea s-a sacrificat la un moment dat pentru echipă: ”Am jucat în multe campionate, cum ar fi cele ale Cehiei, Germaniei sau Italiei, cu rezultate foarte bune, dar niciodată nu am pățit așa ceva. Acum am dat peste acest manager, care în loc să susțină sportivii, le face viața mai grea. M-am accidentat la el în echipă și apoi nu i-a păsat și abia a așteptat să scape de mine. Deși aveam șanse să revin cât de curând…” Andreea își continuă, acum, recuperarea la umăr și speră ca 2018 să îi aducă în primul rând sănătate și apoi o echipă nouă, cu oameni care să aprecieze și să respecte sportivii.