Performanţă excelentă obţinută de arădeanca Andreea Dodean Golovanov în prima ligă de tenis de masă a Italiei. Echipa jucătoarei legitimate şi la CSM Arad, ASV Eppan Tischtennis Raiffeisen Bolzano, nou promovată în acest sezon, a furnizat surpriza în semifinalele campionatului, reuşind o calificare miraculoasă, în care puţini mai credeau. Învinse cu 4-1 la general de Cortemaggiore, în meciul tur, fetele de la Bolzano au întors spectaculos soarta calificării, impunându-se tot cu 4-1, diferenţa făcându-se la setaveraj, echipa Andreei având cu un set mai mult câştigat! Arădeanca a fost decisivă în semifinală, aducând unicul punct în meciul tur şi alte două în retur, revenind de la 0-2 în primul meci şi câştigând cu 3-2 în faţa lui Piccolino, dar şi cu 3-0 în faţa puternicei asiatice Wang Yu. Celelalte două puncte ale celor din Bolzano au fost aduse de italianca Debora Vivarelli. În finala Superligii din Peninsulă, ASV Eppan va da piept cu Castel Goffredo, echipă pentru care în trecut a evoluat şi sora Andreei, Daniela Dodean Monteiro.
Juniorii II, la startul Naţionalelor
Altfel, după rezultatele bune obţinute de echipele de Superligă – prezenţă a fetelor în careul de aşi, respectiv Divizia A – locul 3 pentru băieţi, la un pas de promovare – la nivel de seniori, secţia de tenis de masă a CSM Arad vrea să puncteze şi la nivel juvenil. Astfel, Dumbrăviţa găzduieşte în această săptămână finala Campionatului Naţional de juniori II. În lupta pentru locuri cât mai fruntaşe şi chiar medalii se vor afla Adela Strună, Andreea Neamţu, Anamaria Sîrb, Maria Ştiucă, Andreea Craiu şi Ionuţ Strună. „Toţi sunt în primul an de juniori II, deci nu le va fi uşor. Dar sunt convins că vor face o figură frumoasă, deşi ei au 13 ani şi adversarii sunt cu 2 ani mai mari”, spune antrenorul Cristian Dodean.
Foto: facebook
Andreea Dodean, calificare miraculoasă în finala Superligii Italiei
Facebook Comments
previous post