De curând a lansat cel de-al doilea volum de poezii „Un Strop de Culoare”, care a prins foarte bine la public, iar vânzările au fost peste așteptări, însă nu e opreşte aici, actorul George Burcea urmează să-şi impresioneze fanii cu un film scurt metraj a cărui poveste va acapara pe toată lumea. Noi l-am întâlnit pe George la evenimentul Adinei Buzatu, unde a venit neînsoţit de iubita lui, Andreea Bălan, care se afla, de asemenea, la un eveniment. Actorul ne-a povestit despre viitor, despre cariera de actor, despre relația cu părinții lui, dar și cum s-a schimbat viața lui de când a devenit persoană publică.
„Am proiecte în desfășurare, planuri multe pe plan profesional. Un film pe care îl voi lansa. Este o perioadă bună. Sunt același om, pentru mine nu s-a schimbat nimic. În ceea ce fac mă inspiră marea, eu sunt din Eforie Sud și îmi place marea, merg des acasă. Relația cu ai mei este foarte bună, sunt părinții mei și nu cred că avea ce să se schimbe, toate sunt la fel. „, a declarat George.
George Burcea are o relație de anul trecut din vară cu Andreea Bălan, însă deja locuiesc împreună și se înțeleg atât de bine încât se văd până la adânci bătrâneți. Cel puțin actorul, care a făcut o mărturisire care o va face pe vedeta TV să lăcrimeze. „Avem o relație normală, suntem doi oameni normali care ne iubim, este foarte frumos ce avem. Despre căsătorie, nu știu, o întrebați pe Andreea. Vedem ce o fi. Dacă ne vedem până la adânci bătrâneți? Sigur. De ce nu? O iubesc foarte mult.”, a conchis George Burcea pentru cancan.ro
Sursa:cancan.ro