Lipsa autostrăzilor a creat o adevărată isterie națională, un protest declanșat la toate nivelurile societății, în fața căreia autoritățile guvernamentale au fost nevoite să reacționeze. Problema este că, de multe ori ”diavolul se ascunde în detalii”. Avem nevoie de autostrăzi, dar, înainte de a intra pe aceste mari șosele, circulăm foarte mult pe drumurile județene. Aici, responsabilitatea nu mai este a Guvernului ci a administrației locale. Avem județe unde aceste drumuri sunt practicabile pentru că aleșii locali s-au preocupat, au dovedit responsabilitate și au reușit să atragă fonduri guveramentale și europene.
Dar, din păcate avem și județe unde drumurile arată ca după război. Un asemenea exemplu este Aradul, unde administrația liberală, care gestionează județul de peste 15 ani, s-a dovedit a fi total incapabilă să ofere cetățenilor drumuri decente. O călătorie prin județul Arad este adevărată aventură, chiar și pentru un traseu offroad.
În ultimii ani, cuplul de la conducerea CJ, Marinel Cionca( președinte) și Sergiu Bîlcea (vicepreședinte) și-a atins limitele incompetenței. Incapacitatea managerială s-a îmbinat, dezastruos, cu interesele clientelei politice, o adevărată sfidare la adresa arădenilor. Direct responsabil de managementul drumurilor județene este Bîlcea, un personaj nou în arealul politic al județului, promovat, în ultima perioadă de Gheorghe Falcă, ca un om ascultător și fidel administrației liberale corupte. Mai nou, Bîlcea este cel care își pune semnătura pe mai toate deciziile controversate luate la nivelul județului Arad.
Gropile care abundă pe mai toate arterele rutiere din sfera de competență a Consiliului Județean Arad îi exasperează de ani de zile pe arădenii care au umplut rețelele de socializare cu imagini ale dezastrului de pe șoselele județului. Fie că nu sunt reparate, fie că sunt cârpite de mântuială sau că nu rezistă mai mult de câteva săptămâni de la o cârpeală la alta, drumurile Aradului arată faptul că, măcar sub actuala structură de conducere liberală a Consiliului Județean, nu prea există multe șanse pentru ca arădenii să poată circula cât de cât decent pe șoselele administrate de ceea ce mulți numesc a fi cea mai slabă conducere a acestei instituții din istoria ei.
Groapă lângă groapă, pe cel mai circulat drum
Drumul care leagă Aradul de Șiria, pentru a continua apoi spre celebra stațiune arădeană Moneasa, pare definitoriu pentru dezastrul de pe șoselele arădene. Parcă blestemat, drumul acumulează gropi de la an la an, aducând la exasperare pe arădeni. Pe diferite tronsoane între Arad și Moneasa, drumul județean 709 arată ca după bombardament. Cu mici variațiuni: între Arad și Șiria este aproape impracticabil, de la Pâncota la Seleuș suferă o așa-zisă reparație de mântuială, cu materiale proaste și cu gropi care apar imediat ce sunt astupate și enumerarea poate continua. Pe ramuri care derivă din el, spre Măderat-Târnova și apoi spre Agrișu Mare, de exemplu, gropile depășesc la suprafață ocupată din carosabil asfaltul așa-zis neatins de probleme. Și așa mai departe, indiferent pe ce tronson de drum județean arădean vrem să circulăm, cu mici și nesemnificative excepții.
Nici două luni nu a durat reparația
Luni de zile, spre disperarea șoferilor, au durat lucrările de reabilitare la tronsonul Pâncota-Seleuș, unul dintre cele mai circulate din județ. Inclusiv parada Clătitelor de la Moneasa, care atrage mii de turiști în fiecare an, în 2018 a fost afectată de reparațiile la acest drum, iar evenimentul a fost sub așteptări deoarece conducerea Consiliului Județean Arad a preferat să-i trimită pe turiști un alt tronson care arată catastrofal: Pâncota-Măderat-Târnova.
În vara anului trecut, pe rețelele de socializare au fost distribuite clipuri care arătau clar că ceva nu este în regulă cu reabilitarea tronsonului Pâncota-Seleuș, deoarece erau nori uriași de praf galben. Cristian Ispravnic, director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, a explicat că reabilitarea pe Pâncota-Seleuș nu este conformă cu normativele în vigoare. Mai mult, el a adus și dovezi clare în acest sens: a prelevat probe din piatra de pe drum pe care le-a supus analizei unui laborator neutru din Bucureşti, ICECON S.A., condus de prof. univ. emerit. dr. ing. Polidor Bratu, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Și pentru ca să nu fie obiecții pe această temă, analizele au fost plătite din buzunarul personal al directorului Cristian Ispravnic. „Mi-au dat dreptate în ceea ce am văzut şi vizual, că acea piatră este o piatră care nu se utilizează decât pentru parcări şi drumuri forestiere. Mi-au confirmat două din probele pe care le-am cerut, adică determinarea procentului de părţi fine este de 22 şi norma la acest tip de calitate a drumului este de maxim 0,3 şi totodată rezistenţa la sfărâmare este de 47 când normele ne dau maxim de 25. Să vă explic mai simplu ce înseamnă asta: la acest tip de piatră, la acest grad de rezistenţă la sfărâmare nu se va putea obţine niciodată un grad de compresiune suficientă şi necesară ca să putem pune straturile de asfalt”, a explicat Cristian Ispravnic, director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. El a spus că drumul nu va rezista mai mult de un an de zile. Numai că acesta a cedat mult mai repede: după aproape două luni, a fost reparat de mai multe ori.
Asta se numește furt
Deputatul Florin Tripa locuiește la Ineu și circulă pe drumul respectiv. „Drumul Seleuș-Pâncota este cel mai bun exemplu de sifonare de fonduri de la Consiliul Județean Arad, condus de reprezentanții PNL. Colegii mei au arătat în mai multe rânduri faptul că materialele folosite la reabilitarea acestui drum nu sunt de calitate, s-au făcut probe de laborator, care au arătat că avem dreptate, dar șefii CJA nu au ținut cont de aceste observații și au ales să meargă mai departe cu această lucrare de proastă calitate. Ba mai mult, au sărit în apărarea constructorului, din motive pe care le putem bănui, au refuzat constituirea unei comisii, care să verifice calitatea lucrării, iar la începutul lunii decembrie, un consilier liberal se bătea cu pumnul în piept că drumul este impecabil”, a declarat Florin Tripa.
Deputatul Tripa cere Curții de Conturi să se implice. „Iată că lucrurile nu stau așa, iată că șefii CJA, Marinel Cionca, Sergiu Bîlcea și gașca sa, și-au bătut din nou joc de banii arădenilor, care s-au dus către o firmă atât de dragă PNL, dar și fostului PDL. După nici două luni, drumul Seleuș-Pâncota este în reparații pentru a doua oară, iar joi angajații firmei respective plombau gropile apărute în carosabil. Putem spune, fără nici o ezitare, că Marinel Cionca, Sergiu Bîlcea și compania au furat banii arădenilor, bani care au ajuns în conturile unei firme de casă și n-ar fi exclus să aflăm într-o zi că au fost direcționați și spre alte buzunare. Poate nu ar fi rău ca reprezentanții Curții de Conturi să facă o verificare în acest caz, iar vinovații să fie nevoiți să dea banii înapoi. Poate în acest fel, liberalii de la CJA vor învăța că nu se pot înfrupta la nesfârșit din banul public, din banii arădenilor, care sunt cheltuiți pe lucrări de mântuială, care nu țin nicio iarnă”, a declarat deputatul de Arad Florin Tripa.
Bani europeni blocați de o licitație cu dedicație
O soluție ar putea fi POR, program pe care conducerea CJ Arad l-a accesat prin proiectul „Modernizare DJ709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota și reabilitare DJ792C, km 0+000…21+000 și 26+000…36+300 Buteni – Pâncota”. Dar din păcate, tot incompetența blochează reabilitarea drumului. Caietul de sarcini, întocmit cu dedicație, nu a fost acceptat de ANAP. „Am solicitat ca, în anunţul de licitaţie, să fie oferit punctaj şi pentru perioada de finalizare a lucrării. În acest fel, am dorit să avem un constructor care să se mobilizeze şi să ducă lucrarea la bun sfârşit într-un termen scurt. Iar aici nu am solicitat un număr mare de puncte, doar 20 din 100. Restul punctelor se împărţeau între preţul solicitat, 60 de puncte, şi perioada de garanţie a drumului, 20 de puncte”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Florin Tripa prezintă, însă, altfel lucrurile: „Nu ANAP e de vină că Cionca și Bîlcea vor să facă caietul de sarcini în așa fel încât să introducă criterii cu dedicație, să câștige firma care o vor ei, așa cum s-a întâmplat și în cazul drumului Seleuș – Pâncota, iar rezultatul l-am văzut cu toții: asfaltul a rezistat o lună de zile. Nu ANAP este de vină pentru că la CJA orice proiect începe de la întrebarea „nouă ce ne pică?“. Din dorința de a-și umfla buzunarele, din lăcomie, cei de la CJA blochează această licitație, așa cum au blocat toate proiectele europene și guvernamentale, de-a lungul anilor“.
Specialiștii din Consiliul Județean Arad nu au fost capabili să răspundă unor precizări privind documentația aferentă lucrărilor, cerute de ANAP, ceea ce întârzie finanțarea lucrărilor. În loc să-și recunoască problema, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a preferat să dea vina pe Guvern, care, în opinia sa, ar fi ordonat ANAP să tergiverseze documentațiile depuse de arădeni. Documente prezentate de deputatul Florin Tripa, din corespondența dintre ANAP și CJ Arad, demonstrează altceva: arădenii conduși de Cionca și vicepreședintele responsabil cu drumurile județului, Sergiu Bîlcea, nu au respectat regulile și nu au răspuns observațiilor punctuale transmise de ANAP. Abia după un mega-scandal mediatic, proteste ale șoferilor arădeni și o vizită la București, Iustin Cionca a putut anunța, cu luni de zile întârziere față de termene, deblocarea finanțării, fără însă a-și recunoaște și vina pentru aceste întârzieri.
Doar de ochii soacrei
În afara drumului Arad-Pâncota, cu celebrul tronson Arad-Șiria, multe alte artere rutiere județene colcăie de gropi. Mai grav este că probleme apar pe drumuri cu care conducerea CJ Arad se laudă ca fiind succese ale reabilitărilor. Este și situația drumului caree pleacă din Arad spre Zădăreni, Semlac, Sînpetru German spre limita de județ cu Timișul. Deși CJ Arad a alocat fonduri și o parte a drumului a fost reabilitat, lucrările s-au dovedit a fi de mântuială. Multe tronsoane au denivelări majore, cu gropi uriașe iar un sens giratoriu în localitatea Sînpetru German este aproape impracticabil din cauza unor adevărate tranșee pe care de mult timp nimeni nu pare a le vedea, dintre cei responsabili cu siguranța traficului rutier pe drumurile județului.
În loc să găsească soluții pentru cele mai circulate drumuri, conducerea liberală a CJ Arad, în frunte cu președintele Iustin Cionca și vicepreședintele Sergiu Bîlcea descoperă drumuri colaterale, care servesc comunități minuscule, pentru care se cer și obțin finanțări. Este drept că acestea deservesc localități locuite majoritar de etnici maghiari și sunt un tribut adus de conducerea liberală a CJ Arad partenerului de nădejde de la nivel local, UDMR, Aradul fiind, poate, singurul județ din țară în care UDMR este aliat cu PNL, nu cu PSD-ALDE. Este cazul drumurilor Pecica-Turnu sau Sînmartin-Socodor-Pilu.
Sursa: ancheteonline.ro