ANCHETEONLINE.RO: CUM SE ÎMBOGĂȚEȘTE PRIMARUL ARADULUI CU AJUTORUL FUNCȚIEI

by Cosmin Mihuta

Edilul Aradului, Gheorghe Falcă, mai nou, șef de campanie electorală al PNL, se află într-o stare de conflict de interese de natură penală, în formă continuată, el emițând , pe bandă rulantă  hotărâri ale primarului, pentru sine și pentru familie scrie ancheteonline.ro.  De la realeagea lui în fruntea municipiului de pe Mureș, Falcă a întocmit 3 noi acte normative ale Primăriei prin care se plasează în conflict de interese, fiind vorba de elaborarea de PUZ-uri , ai căror beneficiari sunt acționarii și angajații din firma Pro Arhitectura, la care edilul deține 55% din acțiuni.

Potrivit ANI,  în legea nr. 161/2003 privind unele măsuri  pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, la art.76, se arată : ”Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Fără să țină cont de încălcarea legii și ignorând riscul unui nou dosar DNA, Falcă întocmește o hotărâre a Primăriei pentru un PUZ,  a cărui documentație este realizată de firma la care el este actionar, împreună cu  Ela Falcă Pro Arhitectura.

Astfel, în data de 12 septembrie 2016, la ședința consiliului local al Municipiului Arad, convocat în ședință extraordinară, pe ordinea de zi s-a aflat ”Proiect de hotărâre nr. 204/2016 privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Regulamentului Local de Urbanism (RLU) aferent obiectivului de investiţie „Zonă rezidenţială cu locuinţe familiale şi funcţiuni complementare”, municipiul Arad, str. Constituţiei, nr. 101 – 103, la  iniţiativa primarului”.

Falcă nici nu a încercat să salveze aparențele, el însuși fiind cel care a inițiat  proiectul de hotărâre. În legea ANI, se spune că  alesul are obligația să se abțină  în întocmirea actelor oficiale atunci când există un interes personal.

Potrivit hotărârii Consiliului Local care aprobă documentația actului emis de primar, acest PUZ este realizat de S.C. Pro Arhitectura S.R.L., specialist cu drept de semnătură  RUR, iar  arhitect este  Gheorghe Seculici cu proiect nr. 386/2015, nimeni altul decât socrul lui Gheorghe Falcă.

Un al doilea proiect întocmit la initiativa primarului Gheorghe Falcă este pus în discuția consiliului local al Municipiului Arad, pe 18 iulie 2016. Un alt caz de conflict de interese de natură penală! Este vorba despre hotărârea nr.152/2015 privind aprobarea documentației de urbanism PUZ și Regulament Local de Urbanism aferent (RLU), ”Zonă rezidențială și funcțiuni complementare”, extravilanul Municipiului Arad, zona Sânicolaul Mic, la inițitiva primarului”. Din nou SC Pro Arhitectura SRL a elaborat acest PUZ.

Al treilea proiect întocmit de primarul Gheorghe Falcă, în conflict de interese, este realizat în luna iulie și privește un PUZ  privind ”Extindere parcaje, cabină poartă, clădire tehnico-edilitară”, pe Calea Radnei, în extravilanul Municipiului Arad,  ai cărui beneficiar este  SC Imobpractic SRL, iar elaborator este SC Proarhitecura, architect Doriana Balogh.

 

Mai multe pe ancheteonline.ro

Facebook Comments