O investitie de cateva milioane de euro din fonduri europene la Arad, se afla in pericol de a se duce pe Apa Sambetei. Construirea pistelor de biciclete s-a facut in “dorul lelii”, ceea ce reprezinta un pericol atat pentru biciclisti, cat si pentru pietoni si chiar pentru soferi. Lucrarea a costat 11,208.385 lei, din care peste 9 milioane de lei sunt din finantare nerambursabila, iar 224.000 lei, din fonduri locale.
Aceste piste au fost realizate, fie direct pe strada, chiar langa parcari, sau in mijlocul drumului, in curbe sau in intersectii, fie pe trotuar, facand jaloane printre stalpii de electricitate. Lucrarea a inceput in 2012 si s-a finalizat, in graba, la 31 decembrie 2015, de teama sa nu fie pierduti banii europeni.
O parte din aceste aspecte legate de modul in care s-a executat proiectul “Piste de biciclete in municipiul Arad”, este prezentata intr-o plangere penala depusa la Politia Arad, Serviciul de Investigare a Fraudelor, in luna martie, 2014. In centrul acestor acuze se afla primarul Aradului, Gheorghe Falca. Desi dosarul a primit rezolutie de clasare a cauzei, in referatul politiei apar prezentate multe nereguli referitoare la executarea lucrarii.
Potrivit referatului Politiei Arad, s-a deschis dosarul nr.1709/2013, in urma unei plangeri depuse la Serviciul Rutier, din cadrul IPJ Arad, in data de 06.08.2013, “in vederea efectuarii de verificari de natura financiara (…), privind modul de efectuare a lucrarilor de constructie pe tronsonul Aradul Nou-Piata Romana din municipiul Arad, in speta, receptia lucrarilor de constructii si amplasarea stalpilor de pe pista de biciclete”.
Abuz in serviciu?
Pe data de 05.09.2013, plangerea a fost inaintata la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad “ pentru a analiza oportunitatea savarsirii sau nu, a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice. Astfel ca la data de 09.09.2013, se atribuie numarul unic de dosar penal 6161/P/2013, urmand a se efectua cercetari fata de autori necunoscuti, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice”.
In sesizarea depusa la Politie se arata ca “in urma lucrarilor efectuate pe tronsonul urban in municipiul Arad, Calea Romanilor – Calea Timisoarei, nu s-a respectat proiectul de transport urban – “Energoalimentare pe linie de contact”, privind amplasarea stalpilor metalici si a celor din beton, astfel ca, in prezent, o parte din acestia sunt montati in zona trotuarului pietonal si a pistei de biciclete”.
Pericol iminent
“Deoarece la finalizarea lucrarilor intre pista de biciclete si sensul de circulatie al autobuzelor nu s-a creat nicio delimitare ( existand si diferente de nivel), in momentul in care un biciclist se dezechilibreaza ( persoane in varsta, in special), pentru a ocoli un stalp, acesta poate cadea sau poate fi acrosat de autovehicule in mers, fara ca soferii sa poata evita accidentele, din cauza iminentei pericolului”, se spune in plangere. Cu alte cuvinte, aceasta pista de biciclete este destinata exclusie bikerilor profesionisti, care stiu sa circule printre jaloane ( stalpi) si care pot schimba brusc directia de mers, daca cumva ocolind un stalp, ajung direct in strada. De aceea, poate, ar trebui sa le recomandam politistilor, sa introduca un examen pentru carnet de biciclist, iar un test eliminatoriu sa fie mersul printre jaloane!!!
In plangere, se mai spune ca “exista suspiciuni ca acesti stalpi care trebuiau mutati in afara pistei de biciclete, in mod intentionat au fost lasati acolo in scopul de a nu cheltui sume de bani care au fost achitate si pentru care, la urma, noi cetatenii, platim ratele imprumutului de la BERD”.
Lasa, ca se rezolva!
In investigatia intreprinsa, politia constata faptul ca pe traseul pistei de biciclete, in zona Calea Romanilor- Calea Timisoarei, exista numerosi stalpi de electricitate, care reprezinta un pericol pentru biciclisti, dar…problema se rezolva!
“ La data de 13.08.2013, echipa de control formata din reprezentanti de la Directia Regionala in Constructii Vest, Primaria Municipiului Arad si Inspectoratul de Politia al Judetului Arad, efectueaza un control privind lucrarile de investitii pentru pistele de biciclete din Municipiul Arad, la obiectivul “Transport urban in Municipiul Arad, etapa 2”, privind autorizarea lucrarilor de constructii (…), ocazie cu care se constata ca pe traseul Calea Romanilor, traseul pistei de biciclisti a constat prin marcarea ( in plan orizontal) cu vopsea a unei benzi cu latime variabila, pe zona trotuarului. Pe amplasamentul pistei de ciclisti sunt amplasati stalpi metalici ( sic!) ce sustin elemente de prindere catenara tramvai si iluminat public. Marcarea traseului al pistei de ciclisti a fost realizata conform cu documentatia intocmita de proiectant, aspect mentionate in procesul verbal nr.17364/13.08.2013”, se precizeaza in rezolutia Politiei.
Ca urmare a celor constatate, “s-a dispus desfiintarea semnalizarilor si marcajelor pe zonele unde nu pot fi indeplinite cerintele geometrice specifice pistelor de ciclisti in profil transversal, precum si in zonele unde spatiile de siguranta nu sunt conforme cu specificatiile tehnice de vigoare”. Astfel, in urma sesizarii facute, politistii au descoperit nereguli in derularea proiectului privind constructia pistei de biciclete, au luat masuri ( au cerut desfiintarea marcajelor pentru delimitarea listei de biciclete), dar nu au aplicat nicio sanctiune, pe motiv de …autor necunoscut!
Dezoganizare totala la Primarie
Cand a venit vorba despre ce se intampla cu stalpii de electricitate pe pista de bicicleta, lucrurile s-au impotmolit rau de tot. Nici politistii nu au stiut cum sa-i de-a de capat, pentru ca, in problema, erau implicate tot felul de lucrari publice, total dezincronizate, fara existenta un proiect unitar de dezvoltare a zonei. Totul construit haotic, fara o mica organizare la nivelul primariei Arad. Cum oare a fost intocmit proiectul de consultanta pentru constructia pistei de biciclete fara sa tina cont de existenta pe traseu a numeroase obstacole( stalpi de electricitate), care pot prezenta un real pericol pentru biciclisti? Sa nu uitata ca vorbim de o lucrare cu 90% fonduri europene, care poate deveni oricand obiectul unui control al OLAF( directia antifrauda de la Bruxelles)!
“La data de 14.09.2010, pe baza de proces-verbal, Primaria Municipiului Arad preda constructorului SC ICIM Arad SA, amplasamentul la obiectivul traseu: Calea Romanilor-Calea Timsoarei, in cadrul investitiei “Transport urban in municipiul Arad – etapa 2”, in valoare de 8.610.052 euro”. Cu aceasta ocazie se constata ca terenul este liber de sarcini, dar pentru detaliile legate de utilitatile din zona, constructorul va solicita consultantului o intalnire pe teren cu reprezentantii firmelor detinatoare ale retelelor.In cadrul acestor lucrari, firma constructoare trebuia sa realizeze pe tronsonul Calea Romanilor-Calea Timisoarei, lucrari de transport urban, energoalimentare si linie de contact. Pentru partea privind energoalimentarea si linia de contact, in sarcina constructorului a intrat proiectarea si executia lucrarii. Din oferta constructorului rezulta ca aceasta categorie este in valoare de 1.097.327 euro”.
Nimeni nu se obliga…
Politistii constata ca in contractul semnat de Primaria Arad cu firma SC ICIM SA prevazut pentru modernizarea zonei Calea Romanilor-Calea Timisoarei, nu apare niciun articol care sa oblige societatea sa dezafecteze stalpii de electricitate vechi. Acestia sunt pe trotuar sau chiar in strada, si nimeni nu-si asuma raspunderea pentru ei. In jurul lor s-au modernizat strazile, s-au facut trotuare noi si s-a construit pista de biciclete.
“S-a intocmit proiectul si caietul de sarcini pentru sistemul energoalimentare si reteaua aeriana de contact si din studiul acestor documente rezulta ca nu s-a prevazut in mod distinct si expres la vreun articol de deviz, operatiunea de dezafectare stalpi vechi astfel ca, demarandu-se lucrarile de constructie se constanta pe traseu existenta unor stalpi de beton, care, pentru executarea lucrarilor propriu zise, ar trebui dezafectati”, se spune in rezolutia politiei.
Reprezentantii IPS mai sustin ca “pe parcursul derularii lucrarilor si pana la data de 11.09.2013, au fost demontati un numar de 12 stalpi vechi situati pe carosabil si trotuar, urmand a mai fi dezafectati un numar de 7 stalpi, situati pe Calea Timisoarei intre str. Constitutiei si Magazinul “MDA”. Cea ma mare parte a stalpilor vechi ramasi nu vor fi dezafectati, intrucat sunt amplasati in spatii verzi si sunt utilizati in continuare pentru iluminatul public si sustinerea bransamentelor, contoarelor si cablajelor”.
“Din raspunsul transmis de catre Inspectoratul de Stat in Constructii, rezulta faptul ca in proiectul care a stat la baza executarii lucrarilor la linia de contact si energoalimentare pentru tramvai, pe tronsonul Calea Romanilor – Calea Timisoarei, executate in baza autorizatiei de construire nr.958/13.07.2007, emisa de catre Primaria Arad, stalpii liniei de contact a tramvaiului sunt amplasati pe trotuarul public (n.r. unde s-a construit pista de bicicleta), iar o parte din stalpi au fost relocati pe baza unor dispozitii de santier emise de catre proiectantul lucrarii si acceptate de catre investitor”, se arata in rezolutia politiei.
Se demonteaza…cam tarziu
Prin adresa nr.10545/25.02.2014, “Primaria Arad – Directia Tehnica ne comunica faptul ca, pe parcursul executarii lucrarilor, s-a impus si demontarea unor stalpi de iluminat public pe Calea Timisoarei, partea dreapta, sens de mers Arad-Timisoara, care au ramas in carosabil sau in mijlocul pistei de biciclete, iar acestia au fost dezafectati de constructor, fara costuri suplimentare”.
“Ultimii 7 stalpi metalici situati in amplasamentul pistei de biciclete au fost demontati de catre SC ICIM Arad SA in data de 28.11.2013, fara costuri suplimentare si predate catre Compania de Transport Public Arad, conform procesului de predare-primire”.
Deoarece “acesti stalpi sustineau bransamente electrice ale consumatorilor casnici, demontarea lor a putut fi executata doar in luna noiembrie 2013, dupa ce SC Enel SA, pe cheltuiala sa, a montat un numar de 5 stalpi de sustinere si a mutat bransamente pe acestia”.
Mai mult, in rezolutia se mai precizeaza ca “in zonele in care fundatiile stalpilor de sustinere a retelei de contact, executati in cadrul proiectului, sunt amplasate in trotuar/piste de biciclete, marcajele sau semnele pentru piste de biciclete au fost desfiintate”.
Totusi, nimeni vinovat
Astfel, acesta rezolutia a politiei, desi s-a lasat cu clasarea cazului ( nimeni nu a raspuns pentru neregulile stabilite pe teren), scoate la iveala o situatie ilara: executarea lucrarii “piste de biciclete” s-a facut fara sa se tina cont de pericolele reprezentate de existenta stalpilor de electricitate de pe traseu. De abia dupa ce aradenii au semnalat neregulile ( bine ca nu s-a intamplat vreun accident grav), s-au trezit cei de la politie, primarie, firme implicate si au inceput ori sa scoata stalpii, ori sa mute pista de biciclete. Totodata, in urma sesizarii, politia a descoperit ca in niciun contract de lucrari publice privind modernizare a zonei cu pricina nu exista nicio prevedere privind dezafectarea acestor stalpi vechi situati in strada sau pe trotuar. Oare cum a fost intocmita documentatia pentru proiectarea pistelor de biciclete, mai ales tinand cont ca lucrarea s-a facut cu fonduri europene?
Trebuie precizat ca, in continuare, in zona Aradu Nou, exista multi stalpi de electricitate pe traseul pistei de biciclete. De asemenea, sunt multe nereguli in privinta acestui proiect pe bani europeni, care vor face obiectul unor noi dezvaluiri, in ziarul nostru.
Sursa: ancheteonline.ro