Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au declanșat o anchetă internă, după ce un bebeluș a murit în unitatea sanitară la aproape două zile de la naștere, informează Mediafax.
Un băiețel a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, în unitatea sanitară, la 44 de ore de la naștere, fiind declanșată o anchetă internă, potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, Adrian Wiener.
”Este în derulare o anchetă internă, iar în funcție de rezultatele acesteia se vor lua măsuri”, a declarat, luni, Adrian Wiener.
Reprezentanții spitalului spun că, aparent, decesul ar fi fost cauzat de o pneumonie care ar fi putut fi contractată de copil încă dinainte de naștere de la mamă, care ar fi fost răcită.
Părinții bebelușului mort afirmă că acesta a primit ”nota” nouă la naștere, iar pe parcursul sarcinii nu au existat probleme. Nou-născutul a avut 51 centimetri și o greutate de 3.200 de grame.
Ei au anunțat că vor depune o plângere la Colegiul Medicilor.
Medicii legiști vor stabili, în următoarele săptămâni, cauzele decesului copilului.
Sursa: romanialibera.ro