Direcția Generală de Concurență (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene a declanșat investigația pe piața gazelor din România în urma unei plângeri depuse de o companie din Ungaria, au declarat, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.
„Comisia Europeană este foarte pornită împotriva Transgaz pentru faptul că, de mai mulți ani, a tot tergiversat investiția prin care să poată fi posibil exportul de gaze din România spre Ungaria (prin conducta Arad-Szeged — n.r.). Ancheta a pornit de la o plângere din Ungaria privind faptul că România nu exportă spre această țară gazele ieftine pe care le produce, ceea ce ar însemna blocarea circulației mărfurilor în interiorul spațiului comunitar”, au spus sursele menționate.
În acest moment, prin conducta Arad-Szeged nu se pot realiza decât importuri de gaze din Ungaria spre România. Transgaz are în plan derularea unor investiții în urma cărora condițiile tehnice să poată permite tranzitul gazelor în ambele sensuri pe acest gazoduct.
Pe data de 6 iunie, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecții inopinate la sediile Romgaz, Transgaz și OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înțeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.
„Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislația europeană antitrust care interzice înființarea de carteluri și practicile restrictive, precum și abuzul de poziție dominantă (Articolele 101 și 102 din Tratatul de funcționare a UE). Comisia investighează potențiale practici anticoncurențiale în furnizarea și transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurențial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE”, se arată în într-un comunicat al Comisiei Europene, remis pe data de 7 iunie.
Comisia Europeană precizează că aceste inspecții neanunțate reprezintă un pas preliminar într-o investigație. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecții nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurențial și nici nu afectează rezultatul investigației, se mai arată în comunicat. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulți factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor și utilizarea dreptului la apărare.
În urma declanșării acestei anchete, Romgaz și Transgaz au demarat proceduri de achiziție de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în cadrul investigației.
„Inspecția inopinată a Direcției Concurență a Comisiei Europene s-a desfășurat în perioada 06.06.2016 — 09.06.2016 la sediile situate în Mediaș și București, iar, la data de 09.06.2016 la încheierea inspecției la fața locului, inspectorii UE au selectat date/documente stocate pe 3 DVD-uri, din care un DVD a fost lăsat la sediul societății, și s-a semnat lista datelor selectate cu relevanță pentru inspectorii UE raportat la obiectul acțiunii de inspecție”, se arată într-un document explicativ privind convocatorul Trangaz pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 1 august.