Anca Todoni, surpriza de la Wimbledon! Debut cu succes la primul turneu de Grand Slam

by Sorin Haut

Anca Todoni (19 ani, locul 142 WTA), debutantă la un turneu de Mare Şlem, s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon, luni, după ce a învins-o pe sârboaica Olga Danilovic (23 de ani, 116 WTA) cu 7-5, 6-1. Todoni, venită din calificări, s-a impus după o oră şi 23 de minute.

Timișoreanca şi-a luat astfel revanşa, după ce Danilovic a învins-o în calificări la Roland Garros anul acesta, cu 6-1, 4-6, 6-1, în primul tur.

Anca Alexia Todoni trebuia să joace iniţial cu italianca Elisabetta Cocciaretto (23 ani, 41 WTA), dar aceasta s-a retras din competiţie.

Todoni a fost mai bună decât Danilovic la winners, 17-14, şi a avut mai puţine erori neforţate, 14-27.

Românca şi-a asigurat un cec de 93.000 de lire sterline şi 110 puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Coco Gauff, locul 2 WTA!

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian au pierdut, luni, în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.

Sorana Cîrstea (34 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 29, a fost învinsă neaşteptat de britanica Sonay Kartal (22 ani, 298 WTA), venită din calificări, cu 3-6, 6-2, 6-0, într-o oră şi 50 de minute.

Cîrstea a comis multe erori neforţate, 41-24, britanica fiind superioară la capitolul winners, cu 28-18. Anul trecut, Cîrstea s-a oprit în turul al treilea.

Jaqueline Cristian (26 ani, 62 WTA) a fost întrecută de jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (24 ani, 176 WTA), cu 6-4, 6-2, după o oră şi 17 minute.

Singura lor confruntare anterioară, din 2018, s-a încheiat cu victoria Biancăi, cu 6-3, 6-3, la Playford (Australia), în primul tur. Andreescu va juca în turul secund cu cehoaica Linda Noskova.

Româncele au primit câte 60.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA pentru participare.

Irina Begu a fost învinsă fără drept de apel de chinezoaica Lin Zhu, cu 6-0, 6-4, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. Zhu (30 ani, 61 WTA) s-a impus după o oră şi 12 minute de joc.

Chinezoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 14-10, şi mai puţine erori neforţate, 15-23. Begu s-a ales cu 93.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA. Anul trecut, Begu a pierdut în turul secund.

Facebook Comments