Anca Pandrea a ajuns de la bal la spital. Mai precis, după vacanța de o săptămână din Grecia, din care s-a întors foarte bronzată, actrița a avut nevoie de tratament, dar și de o vizită la medic.
Taman când se lăuda că se simte bine și a scăpat de problemele medicale din urmă cu câteva luni, când a fost găsită leșinată în propria casă, Anca Pandrea a ajuns din nou la spital. Într-o primă fază, actrița s-a întors din vacanța din Grecia, unde s-a distrat timp de o săptămână în compania prietenilor pe care i-a însoțit la un festival, fără voce!
Nu am putut vorbi trei zile. Nici la telefoane nu am răspuns, din acest motiv. A stat cu mine prietena mea, care m-a pus pe picioare’, ne-a spus aceasta.
După ce a prins glas din nou, partenera regretatului Iurie Darie a ajuns la un neurolog, unde i s-a recomandat să facă un RMN!
Am fost la tomograf și am fost chemată să mi se citească rezultatele. Sper ca totul să fie ok’, a adăugat actrița.
Medicii au descoperit recent că are probleme și cu inima. Deși i s-a propus o intervenție chirurgicală, ea a refuzat din start. Pandrea este dependentă și de un inhalator, pe care-l folosește de trei ori pe zi, din cauza unei insuficiențe respiratorii.
Recital poetic în Grecia
Anca Pandrea a fost tare încântată de vacanța petrecută în Grecia. Am fost cu autocarul cu un grup de artiști, printre care și prietenul nostru, Cristi, care a cântat acolo, la Festivalul Apolo. Am cheltuit doar în jur de 1.000 de lei. În ultima zi, am cerut să susțin un recital de poezii. Organizatorii au acceptat și toți cei prezenți au fost încântați’, a mai povestit aceasta.
Sursa: libertatea.ro