Anamaria Prodan îi cere despăgubiri uriaşe lui Dennis Man

by Sorin Haut

Anamaria Prodan n-a trecut peste scandalul provocat de transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma. Atunci, atacantul de 22 de ani a rupt contractul cu ea şi a ales să fie reprezentat de firma lui Giovanni Becali. Anamaria Prodan cere acum despăgubiri uriaşe şi a făcut o plângere împotriva lui Dennis Man. La finalul lunii ianuarie, fotbalistul arădean s-a transferat de la FCSB la Parma pentru 11 milioane de euro, plus bonusuri care pot ajunge la două milioane de euro. Însă Gigi Becali a insistat atunci ca transferul să fie intermediar de vărul său, Giovanni Becali. Man a fost astfel nevoit să rupă unilateral contractul cu Anamaria Prodan, cea care l-a reprezentat până în acel moment. Potrivit wowbiz.ro, impresara în vârstă de 48 de ani a mers mai departe şi, pe 25 martie, a deschis o acţiune civilă împotriva lui Dennis Man.

Anamaria Prodan solicită o sumă uriaşă drept despăgubire, 350.000 de euro, sume pe care ar fi trebuit să o încaseze drept comision pentru transferul la Parma. Totuşi, în cazul în care va pierde acest proces, Dennis Man ar putea fi acoperit de Gigi Becali. Anamaria Prodan a afirmat că patronul FCSB şi-a luat angajamentul în faţa lui Dennis Man că va suporta, dacă va fi nevoie, eventualele despăgubiri pentru ruperea unilaterală a contractului.

Facebook Comments