Anamaria Prodan are 43 de ani şi trei copii, un băiat şi două fete, dar bustul ei seamănă tot cu al unei adolescente. A strâns din dinţi de durere, acum două luni, pe patul unui spital din Turcia, unde a suferit o operaţie la sâni, însă rezultatele sunt spectaculoase.
Soţia lui Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Steaua, a avut mari emoţii, în luna octombrie, când s-a lăsat pe mâna medicilor turci. Anamaria (43 de ani) a vrut să-şi scoată silicoanele, mici de altfel, de teama cancerului, având în vedere că cineva din familia ei s-a confruntat cu astfel de probleme. După ce a trecut marele hop a mai urmat şi o lungă şi chinuitoare aşteptare a rezultatului biopsiei, însă veştile au fost bune, astfel că Anamaria e sănătoasă tun.
Mândră de noul ei bust, cu care ar putea face din nou furori în revista pentru bărbaţi Playboy, aşa cum a mai făcut şi în urmă cu opt ani, Prodanca a îmbrăcat o rochie verde-praz, cu un decolteu obraznic, şi s-a aşezat la poză.
Nu mulţi ştiu, dar vedeta a mai suferit o operaţie la nivelul bustului, una de micşorare a sânilor, căci după ce a născut-o pe Sarah, sânii s-au mărit foarte mult, iar Anamaria avea mari dureri de spate. Tot atunci, medicul i-a pus un implant mic, de 100 ml.
Anamaria nu mai poate de dragul copiilor ei, Rebecca (16 ani), Sarah (15 ani) şi Laurenţiu jr. (7 ani). Cum microbul celebrităţii e contagios cei trei moştenitori ai vedetei s-au remarcat pe diverse planuri.
Sursa: click.ro