ANAF organizează peste 130 de întâlniri cu contribuabilii, în luna aprilie

by Cristian Dobre

Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează în întreaga țară, în luna aprilie, 133 de întâlniri cu contribuabilii. Dintre acestea, 16 sunt organizate în colaborare cu organisme profesionale şi alte instituţii publice. Principala temă abordată de specialiștii ANAF va fi „Spațiul Privat Virtual- avantajele utilizării”.

Alte teme ce se vor discuta în cadrul întâlnirilor vor fi: „Procedura privind organizarea registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale”, „Obligaţiile fiscale generale de declarare şi de plată în luna aprilie 2019„, „Noutăți legislative”.

Lista întâlnirilor, structurată pentru fiecare Direcție Generală Regională a Finanțelor Publice, este publicată pe portalul www.anaf.ro și este disponibilă la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm.

Înscrierea participanților se realizează prin intermediul Formularului de Contact, accesibil tot pe portalul instituției , la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_fizice/asistenta_prin_email),  în limita locurilor disponibile.

 

Facebook Comments