Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate.
Modificările vor fi operate de Guvern în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta arătând că este nevoie de o serie de „reglaje” care să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF.
„Nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri şi lucruri duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem nişte reglaje. Măsura suspendării activităţii unei companii să poată fi luată doar dacă diferenţele găsite de ANAF sunt plus/minus 300 sau 500 lei, altfel se plăteşte doar amendă. Atunci când se ia măsura suspendării activităţii, aceasta să poată fi revocată în aceeaşi zi dac se plăteşte o amendă de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate Ai 400 lei în plus în casă ? Plăteşti 4.000 lei şi prima dată te iert. A doua oară – asta rămâne să discutăm – putem să punem de 20 ori suma respectivă şi a treia oară să nu mai existe nicio amendă şi să se suspende activitatea”, a spus Ponta.
El a susţinut că 90% dintre informaţiile prezentate public, cu firme închise pentru datorii de 5 lei, nu erau adevărate şi că îşi doreşte însă ca ANAF să rămână foarte puternică şi a arătat că verificările inspectorilor au generat, în primul trimestru al acestui an, creşterea cu 25% a numărului de societăţi care folosesc case de marcat.
Vineri, Ponta afirma că inspectorii Direcţiei Antifraudă trebuie să aplice politica de combatere a evaziunii fiscale cu duritate, dar în limita legii şi a bunului-simţ, fără excese.
Mesajul a fost transmis după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din „bacşiş” sau sume nefacturate de 1-5 lei, patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Ştefan Diaconu, a fost invitat la următoarea şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului pentru a explica de ce nu pune în aplicare titluri executorii de 315 milioane de euro şi „închide cofetării pentru 5 lei”.
ANAF consideră că „selecţia prin omisiune” a acţiunilor instituţiei în vederea „conceperii materialelor de presă” nu face altceva decât să contribuie „într-o manieră consistentă” la informarea defectuoasă, prezentând „în mod eronat eforturile depuse de Direcţia Antifraudă”.
„Reiterăm pe această cale şi faptul că acţiunile de combatere a micii evaziuni reprezintă o linie secundarã de activitate a ANAF, tratatã însã cu aceeaşi seriozitate de către ANAF. Linia prioritarã de acţiune a DGAF este reprezentată de analiza, investigarea şi instrumentarea cazurilor de fraudă fiscală organizată sistematică”, se arată într-un comunicat transmis luni de ANAF, în care sunt reluate rezultate ale activităţii Direcţiei Antifraudă în 2014 şi în primele două luni din acest an.
Potrivit ANAF, 90% dintre cazurile instrumentate anul trecut de Direcţia Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar, iar în primele două luni din 2015 procenajul dosarelor de peste 1 milion de euro a fost de 87% din totalul sesizărilor penale înaintate organelor de anchetă.
Sursa: zf.ro