ANAF AMÂNĂ CU CÂTEVA ZILE PUBLICAREA LISTEI DATORNICILOR

by Dana B.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a amânat cu câteva zile publicarea listei datornicilor, din cauza faptului că mulți contribuabili, dintre cei care au primit notificări, și-au achitat datoriile în ultimele zile ale săptămânii trecute, a declarat marți, purtătorul de cuvânt al instituției, Alexandru Cristea.

Sperăm să publicăm lista în zilele următoare. În săptămâna trecută, cei care au primit notificări s-au grăbit să plătească. Noi suntem obligați să publicăm lista datornicilor care figurează cu datorii restante la 31 martie dar neplătite până la data publicării’, a explicat reprezentantul ANAF.

Potrivit acestuia, din cauza faptului că unii contribuabili au plătit în ultimul moment, nu a fost posibilă actualizarea listei în timp util. Termenul inițial pentru publicarea listei era 30 aprilie.

Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligațiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF și Procedura de publicare a listelor debitorilor și cuantumul obligații fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF.

ANAF a majorat, la începutul lunii aprilie, limitele minime de la care datoriile restante la 31 martie 2016 se publică pe site-ul instituției. Astfel, instituția va include pe listă firmele mari care au datorii de peste 100.000 lei, contribuabilii mijlocii cu restanțe de peste 50.000 lei, persoanele fizice care desfășoară activități economice independent sau profesii libere pentru datorii de peste 10.000 lei și persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei. Inițial, aceste limite de sumă erau mult mai mici, între 100 de lei pentru persoane fizice și 1.500 de lei pentru marii contribuabili.

‘În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni și reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligațiilor fiscale restante, informa ANAF la acea vreme.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments