ANAF a incasat in luna august 2015 cu 1,2 miliarde de lei mai mult fata de aceeasi luna a anului trecut, in ciuda reducerii TVA la alimente, a taxei pe constructii, cresterea contributiei la pilonul privat de pensii si a reducerii CAS, a declarat marti premierul Victor Ponta, care a anuntat, totodata, intentia de a reorganiza ANAF.
Cele 250 de milioane de euro incasate suplimentar in luna august arata ca este posibila devansarea unor masuri din noul Cod Fiscal care ar urma sa intre in vigoare in 2017, a sustinut Ponta, intr-o conferinta de presa.
In primele opt luni ale anului, ANAF a incasat 130 miliarde de miliarde de lei, fata de 120 miliarde in aceeasi perioada a anului trecut, respectiv cu peste 2 miliarde de euro mai mult.
Acesta date arata ca economia romaneasca raspunde la cei doi „stimuli”: reducerea controlata a taxelor si activitatea eficienta a ANAF, a argumentat primul ministru.
Reorganizarea ANAF
Victor Ponta a precizat ca a discutat cu ministrul Finantelor despre o reorganizare a ANAF, care sa devina „institutie de sine statatoare”, condusa de un board numit de „guvern, parlament, presedinte”.
Ponta a precizat ca, prin aceasta reorganizare, ANAF va functiona „ca institutie de sine statatoare” si a invocat „un model pe care-l folosesc SUA, alte tari europene, de a avea un bord al ANAF, numit de catre Guvern, Parlament, presedinte, cu un tip de stabilitate care sa asigure implementarea politicilor bugetare”.
„De asemenea, ANAF-ul isi formeaza acum un departament special pentru executari silite. Aici nu vorbesc de hotararile penale, aia e o alta discutie si aceea este agentia care a trecut deja de Parlament, este la Senat daca nu ma insel, si care se va afla la Ministerul Justitiei; vorbim de executarile silite pentru creante fiscale”, a continuat Ponta.
„Am discutat cu ministrul de finante si cu presedintele ANAF, in colaborare cu partenerii nostri internationali – FMI-ul, Comisia Europeana, Banca Mondiala – si vreau sa mergem mai departe, pe zona de restructurare si de modernizare a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in asa fel incat, daca am ajuns de la rambursarea TVA de la 180 de zile, acum media este 45 de zile, insa prin masurile pe care le discutam in continuare si prin restructurarea ANAF-ului, rambursarea TVA se va face in maxim 15 zile.”, a mai spus premierul.
Sursa: hotnews.ro