Centrul Municipal de Cultura Arad și CitiZenit vă invită vineri, 26 mai începând cu ora 19:00 să urmăriți filmul Ana, mon amour la Cinema Arta Arad. La proiecția filmului va fi prezentă actrița Diana Cavallioti cu care vom avea plăcerea să stăm la discuţii după proiecţie.
O incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu, ‘Ana, mon amour’ explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om, analizând povestea de dragoste dintre doi tineri.
Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.
Filmul este semnat de Călin Peter Netzer şi a fost premiat anul acesta la Berlinale cu Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite prin montajul realizat de Dana Bunescu.
Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Alături de ei spectatorii îi vor putea recunoaște în film pe Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.
‘Ana, mon amour’ este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după Maria (2003), premiat la Locarno, Medalia de onoare (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi Poziţia copilului (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deţinut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ulimilor 15 ani și pentru care a câștigat Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI la Berlin, în 2013.
‘Ana, mon amour’ este produs de Parada Film și distribuit în România de Freeman Entertainment.
–-
Filmul este interzis persoanelor sub 18 ani.
–-
Intrarea este liberă