Poeta Ana Blandiana afirmă că fostul lider țărănist Corneliu Coposu, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani în 2014, a fost cel mai optimist om pe care l-a cunoscut, în ciuda celor 17 ani de închisoare pe care i-a făcut în perioada regimului comunist.
„Cred că dacă mă întrebați ce pot să spun cel mai senzațional despre el, o să vă spun că a fost cel mai optimist om pe care l-am cunoscut. Pare un paradox, pare o aberație pentru un om care a stat 17 ani în închisoare. Avea o perspectivă de-a dreptul luminoasă asupra istoriei. Paradoxal, era luminoasă și în același timp era distantă, adică avea el, care era șeful unui partid, avea un fel de a nu se amesteca, de a spune: ‘istoria merge înainte, iar istoria știe ea ce face’. A fost în același timp singurul om, dar efectiv singurul om pe care l-am auzit spunând, și era clar că e adevărat ce spune, că nu inventează, că a fost întotdeauna convins că nu va muri înainte să se termine comunismul, unor oameni ca mine, cărora ni se părea de neînchipuit”, a declarat marți, la Zalău, Ana Blandiana, președintele Fundației Academia Civică, cu ocazia vernisajului expoziției „Canalul Dunăre — Marea Neagră. Un cimitir programat”.
Expoziția a fost realizată de Fundația Academia Civică, ca parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, și el deținut politic la Canal, la evenimentul de la Zalău fiind prezent și Romulus Rusan, directorul științific al fundației.
„Este o expoziție în care se vede una din cele 26 de etape ale detenției marelui politician, și anume la Canal. Corneliu Coposu a trecut prin toate centrele de anchetă, de triaj, de muncă și de închisoare, de-a lungul celor 17 ani și jumătate cât a pătimit după arestarea din iulie 1947, odată cu Iuliu Maniu și cu lotul Partidului Național Țărănesc. Ne ocupăm în mod special de fișele care i se făceau pe șantier de către turnătorii introduși în baraca unde locuia, împreună cu prietenul său de-o viață, prințul Ghica. (…) Canalul a fost o muncă forțată în vederea distrugerii oricărei urme de reacțiune în cadrul societății românești”, a precizat Romulus Rusan.
Acesta a adăugat că forța fizică a lui Corneliu Coposu l-a ajutat să supraviețuiască perioadei când a lucrat la Canal.
Construirea Canalului a început în 1949, autoritățile comuniste ale vremii afirmând că acesta va asigura : ”transportul cel mai eftin și mai scurt spre Marea Neagră”. Primul proiect de construcție din perioada comunistă urmărea talvegul văii Carasu până în zona Poarta Albă, iar în continuare Valea Nazarcea.
La acest canal au lucrat în permanență 50.000 de oameni, deținuți de drept comun și deținuți politici, adversarii regimului fiind obligați să sape cu mâinile goale, în condiții aspre specifice climei din Dobrogea. Totodată, această acțiune de reprimare a răpit peste 2.000 de vieți, Canalul ajungând locul unor tragedii umane. În 1953, după patru ani în care se realizaseră doar câțiva kilometri la Canalul Dunăre-Midia, activitatea este oprită, la câteva luni după moartea lui Stalin, susținător al proiectului.
Sursa: agerpres.ro
