An negru în sportul mondial. Personalităţi care ne-au părăsit în 2016

by Sorin Haut

Legendarul boxer american Muhammad Ali, considerat cel mai bun pugilist din toate timpurile, şi fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Olandei, Johann Cruyff, triplu câştigător al Balonului de Aur, se numără printre marii dispăruţi ai anului 2016 în lumea sportului, alături de fosta atletă română Iolanda Balaş, dublă campioană olimpică la săritura în înălţime şi câştigătoarea a 140 de concursuri consecutive.

Iată cele mai importante figuri ale sportului care ne-au părăsit pe parcursul lui 2016:

IANUARIE
9. Automobilism: italianca Maria Teresa de Filippis, prima femeie care a pilotat un bolid de Formula 1, a încetat din viaţă la 89 de ani. Ea a luat startul în trei Mari Premii, în 1958, la volanul unui Maserati privat.

14. Haltere: Legendarul ucrainean Leonid Jabotinski, dublu campion olimpic la categoria super-grea pentru URSS, în 1964 (Tokyo) şi 1968 (Ciudad de Mexico), şi cvadruplu campion mondial, a decedat la 77 de ani. În cursul carierei sale, el a doborât 20 de recorduri mondiale.

21. Schi alpin: Bill Johnson a încetat din viaţă la 55 de ani. El a fost primul american campion olimpic la schi alpin (în proba de coborâre, la JO din 1984) şi câştigător de etapă în Cupa Mondială. Accidentat grav la Campionatele SUA din 2001, el a rămas cu sechele la nivelul creierului. Victima unui accident vascular cerebral în 2010, urmat de o infecţie gravă, Johnson şi-a pierdut capacitatea de a vorbi şi se deplasa cu dificultate.

FEBRUARIE
13. Fotbal: fostul căpitan şi libero al Bulgariei, Trifon Ivanov (77 selecţii între 1988 şi 1998), supranumit „Lupul bulgar” pentru barba sa şi stilul de joc, a murit la 50 de ani, după o criză cardiacă. Alături de Hristo Stoicikov şi Iordan Lecikov, el a făcut parte din selecţionata bulgară care s-a clasat pe locul 4 la Cupa Mondială din 1994.

MARTIE
11. Atletism: Românca Iolanda Balaş, dublă campioană olimpică la înălţime, în 1960 şi 1964, a dispărut la vârsta de 79 ani. În cursul carierei sale, Iolanda Balaş a doborât de 14 ori recordul mondial, pe care l-a adus la 1,91 m în anul 1961, şi a câştigat 140 de concursuri consecutive pe parcursul unui deceniu (1957-1967).

24. Fotbal: Johan Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, a încetat din viaţă la 68 de ani, în urma unui cancer pulmonar. Triplu câştigător al Balonului de Aur (1971, 1973, 1974), el a revoluţionat postul de coordonator de joc, atât la echipele la care a evoluat (Ajax Amsterdam şi FC Barcelona), cât şi la naţionala Oranje. Finalist al Cupei Mondiale din 1974, el a fost simbolul „fotbalului total” practicat în acea perioadă de „Portocala mecanică”. Mare fumător, el a renunţat la tutun în 1991, după o operaţie la inimă. Devenit antrenor, miticul număr 14 al echipei Olandei şi-a impus stilul său la Ajax şi apoi la Barca. Cu Johan Cruyff la timonă, clubul catalan a câştigat 4 titluri naţionale consecutive, între 1991 şi 1994, precum şi prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria sa, în 1992.

27. Ciclism: rutierul belgian Antoine Demoitie (24 ani) a decedat după o gravă căzătură în cursa Gent-Wevelgem. El a fost lovit de o motocicletă în timp ce se afla la sol, după o cădere colectivă. Originar din Liege şi component al echipei Wanty-Gobert, Demoitie a câştigat, între altele, Tour du Finistere ediţia 2014.

28. Ciclism: la o zi după moartea lui Antoine Deomitie, un alt ciclist belgian, Daan Myngheer, 22 ani, victima unui infarct în timpul primei etape a cursei Criterium international, a decedat la spitalul din Ajaccio (Franţa). Campion de juniori al Belgiei în 2011, el era component al echipei Roubaix Metropole Lille, din al treilea eşalon.

APRILIE
3. Fotbal: Cesare Maldini a încetat din viaţă la 84 de ani. Fundaş central şi tatăl unui alt fotbalist italian celebru, Paolo Maldini, el şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător la AC Milan. Cvintuplu campion al Italiei şi câştigător al titlului european cu naţionala Italiei în 1963, Cesare Maldini a totalizat 14 selecţii în Squadra Azzurra. Antrenor al echipei tineret a Italiei între 1986 şi 1996, el a preluat apoi prima reprezentativă a ţării sale, pe care a condus-o la Cupa Mondială 1998 din Franţa. Cesare Maldini a participat, de asemenea, la ediţia din 2012 a Mondialului de fotbal, de această dată însă ca selecţioner al Paraguayului.

19. Snowboard: elveţianca Estelle Balet (21 ani), campioană mondială la freeride, şi-a găsit moartea într-o avalanşă produsă la Orsieres (Elveţia). Ea câştigase, la începutul lunii aprilie, al doilea său titlu mondial consecutiv, în cadrul Freeride World Tour (FWT).

MAI
2. Rugby: Cornelius ”Nelie” Smith, fost căpitan şi apoi selecţioner al Africii de Sud în perioada apartheidului (7 selecţii între 1963 şi 1965) a decedat după o criză cardiacă, la 81 de ani. El a fost selecţioner al Springboks între 1980 şi 1981. Cu ocazia unui meci împotriva Irlandei, disputat în mai 1981, el l-a selecţionat pe Errol Tobias, primul jucător de culoare care a îmbrăcat tricoul naţionalei Africii de Sud.

6. Fotbal: Patrick Ekeng, mijlocaşul camerunez al echipei Dinamo Bucureşti, a decedat în timpul unui meci, la 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe gazon în urma unei crize cardiace, la 7 minute după ce fusese introdus în joc. Ekeng a îmbrăcat de 2 ori tricoul naţionalei Camerunului, iar între 2009 şi 2013 a evoluat în campionatul Franţei.

21. Polo pe apă: Sandor Tarics, cel mai vârstnic campion olimpic, a decedat la 102 ani. El a cucerit medalia de aur cu naţionala Ungariei la Jocurile Olimpice de la Berlin, în 1936. După sosirea la putere a regimului comunist, el a emigrat în Statele Unite, în 1948.

IUNIE
3. Box: dispariţia unei legende. Muhammad Ali a încetat din viaţă, la 74 de ani, după o luptă de 32 de ani împotriva maladiei Parkinson. Campion olimpic la semi-grea, în 1960, sub numele de Cassius Clay, el a devenit campion mondial la categoria grea, în 1964, detronându-l pe Sonny Liston. Ali şi-a apărat acest titlu în numeroase rânduri, până în 1978. După ce a optat pentru Islam şi a adoptat noul său nume, Muhammad Ali a refuzat să efectueze serviciul militar în Vietnam, fiindu-i interzis un timp să boxeze şi să-şi apere titlurile. Supranumit ”The Greatest”, el a semnat victorii legendare împotriva unor pugilişti precum George Foreman (în faimosul meci „Rumble in the jungle”, care a avut loc la Kinshasa în 1974), sau Joe Frazier (la Manila în 1974). Cu o mobilitate ieşită din comun pentru un boxer de categoria grea, Ali şi-a rezumat filosofia de a boxa în următoarea frază: „Zboară ca un fluture şi înţeapă ca o albină”.

3. Motociclism: spaniolul Luis Salom, 24 ani, a murit la Barcelona în timpul antrenamentelor libere din cadrul Marelui Premiu al Cataloniei, la clasa Moto2. Victima unei căzături, el a fost lovit de propria motocicletă. Pilotul iberic obţinuse 9 victorii în cursul carierei sale, toate la clasa Moto3.

6. Fotbal: Sascha Lewandowski (44 ani), fost antrenor al lui Bayer Leverkusen, a fost găsit mort la domiciliul său. Două luni mai devreme, el părăsise clubul german de ligă secundă Union Berlin, invocând o stare de epuizare.

8. Fotbal: Nigerianul Stephen Keshi, care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni, atât ca jucător (1994), cât şi ca selecţioner al ţării sale (2013), a decedat în urma unei crize cardiace, la 54 de ani. El a jucat în cursul carierei sale la echipe din Belgia (Lokeren, Anderlecht, Molenbeek) şi Franţa (Strasbourg).

10. Hochei pe gheaţă: Canada îl plânge pe Gordie Howe, unul dintre cei mai mari jucători din istorie, care a murit la 88 ani. Supranumit „Mister Hockey”, Howe a jucat timp de 25 de ani pentru echipa Red Wings din Detroit, cu care a câştigat de patru ori Cupa Stanley. El şi-a încheiat cariera la 52 de ani (!), la formaţia Hartford Whalers. Al doilea marcator din istoria NHL, cu 801 puncte, după compatriotul său la fel de celebru Wayne Gretkzy, Gordie Howe a jucat cele mai multe meciuri în sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americane de hochei (1.767).

10. Fotbal: sportul nigerian este din nou îndoliat după dispariţia fostului selecţioner Shuaibu Amodu, la 58 de ani. Acesta i-a condus pe Super Vulturi în patru rânduri, între 1994 şi 2014, calificându-i la Cupele Mondiale din 2002 şi 2010.

11. Ciclism: Rudi Altig a încetat din viaţă la 79 ani, după o lungă maladie. Mai întâi pistard de succes şi rege al curselor de şase zile, puternicul rutier german a strălucit de asemenea şi pe şosea. Campion mondial în 1966, el a câştigat Turul Franţei (1964), cursa Milano – San Remo (1968) şi Turul Spaniei (1962), impunându-se, totodată, în opt etape din Turul Franţei, în care a purtat tricoul galben în 18 rânduri.

29. Automobilism: Carl Haas, o personalitate a sporturilor cu motor din Statele Unite, a decedat la vârsta de 86 de ani, la Chicago. Fost pilot, el a creat o echipă care s-a ilustrat în Formula 1, dar mai ales în NASCAR, IndyCar şi ChampCar, câştigând 140 de curse şi 16 campionate.

AUGUST
16. Fotbal: în plină desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Rio, Joao Havelange, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal între 1974 şi 1998, a încetat din viaţă la vârsta de 100 anului. În timpul lungii sale domnii, brazilianul a transformat FIFA într-o maşină de făcut bani şi a deschis Cupa Mondială către noi teritorii, precum Statele Unite sau Asia, mărind totodată numărul participantelor de la 16 la 32 de echipe. Acuzat de clientelism, acest fost înotător şi poloist olimpic a fost nevoit să renunţe la scaunul său din cadrul CIO în 2011, înainte de a demisiona din funcţia de preşedinte de onoare al FIFA, în 2013, pe fondul scandalurilor de corupţie.

30. Gimnastică: cehoaica Vera Caslavska a fost doborâtă de o lungă maladie, la Praga, la vârsta de 74 ani. Dublă campioană olimpică la individual compus, ea a cucerit 7 medalii de aur la două ediţii ale JO (1964 şi 1968). Opozantă a regimului pro-sovietic, Caslavska a căzut în dizgraţie în ţara sa, la fel ca şi soţul său, Josef Odlozil, vicecampion olimpic la 1.500 m în 1964, la Tokyo. După căderea regimului comunist, ea a fost consilier al preşedintelui Vaclav Havel.

SEPTEMBRIE
26. Golf: legendarul Arnold Palmer a murit la vârsta de 84 ani. Supranumit „The King” (Regele), el a câştigat 7 turnee de Grand Slam între 1958 şi 1964, trecându-şi în palmares un total de 95 de titluri, 62 dintre ele în circuitul american. Rivalitatea sa cu Jack Nicklaus şi sud-africanul Gary Player din anii ’60 a avut contribuit substanţial la popularizarea golfului, prin intermediul televiziunii.

OCTOMBRIE
9. Box: Americanul Aaron Pryor, fost campion mondial WBA şi IBF la categoria super-uşoară, a decedat la 60 de ani, din cauza unei insuficienţe cardiace. Supranumit „The Hawk” (Şoimul), Pryor a câştigat 39 dintre cele 40 de meciuri disputate ca profesionist, 35 dintre ele înainte de limită. Finalul carierei sale a fost pătat însă de dependenţa de droguri. El a agăţat mănuşile în cui în 1990.

16. Rugby: sportul cu balonul oval din Irlanda a fost în stare de şoc după moartea brutală a fostului internaţional Anthony Foley, la vârsta de 42 ani, din cauza unui edem pulmonar, în camera sa de hotel din Franţa, cu câteva ore înaintea unui meci din Cupa Europei, pe care echipa sa Muster urma să-l dispute împotriva parizienilor de la Racing 92. Foley (62 de selecţii între 1995 şi 2005) a fost căpitanul lui Munster cu ocazia cuceririi titlului european în 2006.

25. Fotbal: Carlos Alberto, căpitanul legendarei selecţionate a Braziliei care a cucerit titlul mondial în 1970, din care mai făceau parte, între alţii Pele şi Tostao, a încetat din viaţă a 72 ani. Jucător de bandă cu un ridicat apetit ofensiv, Carlos Alberto a marcat ultimul gol în finala CM din 1970 câştigată de Selecao în faţa Italiei (4-1). Devenit antrenor după retragerea din activitate, el a condus-o pe Flamengo la câştigarea titlului de campioană a Braziliei.

NOIEMBRIE
13. Fotbal: fostul atacant ivorian Laurent Pokou (70 de selecţii), unul dintre marile nume ale fotbalului african, a decedat la 69 de ani. Format la ASEC Abidjan, el a mai jucat în cursul carierei sale la echipele franceze Rennes şi Nancy, fiind mult timp recordmanul de goluri la Cupa Africii pe Naţiuni (14 în total).

16. Fotbal: fostul fundaş internaţional român Daniel Prodan (54 de selecţii) a încetat din viaţă la 44 de ani, în urma unui atac cardiac. Cu selecţionata României, Prodan a atins sferturile de finală la Cupa Mondială din 1994. Cvintuplu campion al României cu Steaua Bucureşti (1993-1997), el a mai jucat la echipe precum Atletico Madrid şi Glasgow Rangers.

29. Fotbal: echipa braziliană Chapecoense este decimată într-un accident aviatic soldat cu 71 de morţi, în timp ce se deplasa la Medellin, pentru prima manşă a finalei Cupei Sudamericana, împotriva formaţiei columbiene Atletico Nacional. Au existat doar 6 supravieţuitori, între care 3 fotbalişti brazilieni.

DECEMBRIE
7. Yachting: Danezul Paul Elvstrom, primul sportiv care a câştigat patru titluri consecutive la Jocurile Olimpice la yachting, a decedat la casa sa din Hellerup, la vârsta de 88 de ani. Elvstrom a cucerit prima sa medalie olimpică de aur la vârsta de 20 de ani, în 1948, la Jocurile de la Londra, la clasa Firefly. Apoi a trecut la clasa Finn, câştigând aurul olimpic în 1952 la Helsinki, în 1956 la Melbourne şi în 1960 la Roma. Sportivul danez a concurat la opt ediţii ale Jocurilor Olimpice, ultima fiind la Seul, în 1988, când avea 60 de ani. El a cucerit 11 titluri mondiale, la 7 categorii diferite, precum şi şapte titluri europene.

23. Atletism: Fostul dublu campion olimpic etiopian Miruts Yifter a decedat la vârsta de 72 de ani. Yifter, care suferea de probleme respiratorii, s-a stins la Toronto (Canada), unde trăia din 1998. Medaliile sale de aur, câştigate la 5.000 m şi 10.000 m la Jocurile de la Moscova, în 1980, au inspirat generaţii de atleţi. În 1972, Yifter câştigase bronzul la JO de la Munchen, în proba de 10.000 m, dar a ratat JO de la Montreal, din 1976, din cauza boicotului etiopian.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments