Ameninţat cu judecata, Man nu prinde echipa la Parma. Arădeanul înfruntă liderul din Serie A!

by Sorin Haut

Transferul lui Dennis Man la Parma a fost foarte mediatizat atât datorită sumei de transfer record pentru Liga 1, 11 milioane de euro plus alte două ce ar putea veni din bonusuri, cât și ca urmare a scandalului dintre Anamaria Prodan, agentul jucătorului și verii Gigi și Giovanni Becali, ultimul fiind cel care a intermediat mutarea fotbalistului arădean de la FCSB în Italia. Anamaria Prodan anunţă că îl va da în judecată pe Man: ”Avocații mei au pregătit totul. Cine a greșit, trebuie să plătească. Mie îmi pare tare rău că s-a ajuns aici, mai ales că am avut o relație deschisă cu Dennis și familia lui. Dar trebuie să îmi fac și eu dreptate, a declarat Anamaria Prodan, potrivit Playsport. Lui Man nu îi merge bine nici pe plan sportiv, la Parma, unde nu prinde echipa şi pare a avea bătut în cuie statutul de rezervă.

Fostul atacant al FCSB-ului a ajuns deja la cinci meciuri fără vreo contribuţie deosebită, pasă decisivă sau gol marcat, iar echipa lui continuă să fie penultima în campionat. Mai mult, de când s-a transferat la gruparea emiliană, Parma nu a reuşit să câştige vreun meci, deşi a avut avantaj de două goluri pe tabelă, atât cu Udinese cât şi cu Spezia. „Brânzarii” au o misiune infernală joi, când pe terenul lor vine liderul detaşat din Serie A, Inter Milano!

 

Facebook Comments