Un lucru e tot mai clar: Gheorghe Falcă are ce are cu artiştii de la Filarmonică, cu actorii, cu oamenii de cultură în general, alţii decât cei care îl pupă cu umilinţă, ca pe un adevărat faraon. Probabil, o fi vorba de un complex, nu ştim, că nu suntem psihologi, cert e că artiştii din Arad au de suferit.
În ultimele zile, la Arad avem parte de un nou circ, al banilor pentru salarii, care ba există, ba nu există, în funcţie de interesul edilului. După ce luni Falcă ne anunţa că s-a rezolvat problema salariilor, marţi acelaşi Falcă a făcut un tur al instituţiilor, pentru a-i speria puţin pe angajaţi, din câte auzim, ca un stăpân pe plantaţie, care vrea să simtă frica celor care muncesc, să le vadă lacrimile în ochi, să-i simtă supuşi.
Iar cum avea un cui împotriva unor artişti, de la Filarmonică în special, un trombonist al instituţiei ne spune că Falcă i-a ameninţat pe angajaţi că vor urma concedieri, din cauza … plafonului salarial. Problemă care, între timp, se rezolvase, numai că la Filarmonică trebuie eliminaţi duşmanii directorului Văcean, fiindcă Falcă îi e dator moral, după cum aflăm de la un alt trombonist. Era să zicem vândut.
Falcă a descins şi la Teatru, unde aflăm de la un sufleur că lucrurile s-au desfăşurat identic. Tot cu ameninţări cu concedieri, cu văitături că nu sunt bani, deşi luni problema se rezolvase, după cum ne anunţase chiar Falcă. Să vii într-o zi să spui că e totul în regulă, iar a doua zi să infirmi, pare un comportament demn de un tratament medicamentos. Dar nu ne pricepem, că nu suntem psihiatrii, aşa că lăsăm pe alţii să se pronunţe.
Sursele noastre din preajma primarului spun că de fapt la mijloc sunt alte probleme. Şi anume, primarul e gata să sacrifice artiştii, pentru că oricum nu aduc niciun profit (material, fiindcă la Marele Vizionar totul e material, cultura e ceva paralel). Iar dacă nu iese niciun ban de la Teatru sau Filarmonică, de ce să nu facem noi curăţenie ? Aşa că dăm afară vreo doi-trei de la fiecare instituţie şi salvăm câţiva pupincurişti pedelişti angajaţi la primărie sau instituţii subordonate şi care sunt foarte utili în campaniile electorale. În plus, rezolvăm şi problema Filarmonicii, unde directorul Văcean nu poate medita în linişte la fondurile instituţiei, fiind bruiat de o mână de angajaţi care au tupeul să-şi ceară drepturile. Și care, după vizita primarului, auzim că s-au cam ascuns și le-a trecut cheful de protest.