Poloiştii de la AMEFA Arad şi-au aflat programul din play-out-ul Superligii Naţionale. Clasată pe ultimul loc după sezonul regulat, cu o victorie şi un egal, în faţa Politehnicii Cluj şi în rest înfrângeri în cele trei turnee la care a participat, tânăra formaţie a lui Cristi Cosma se mulţumeşte să încheie cu bine actuala stagiune. Astfel, Federaţia a decis ca în loc de două sau trei turnee în zona locurilor 5-8, să se dispute doar unul singur, în bazinul Crişul din Oradea, în perioada 13-16 mai. „Urmează să avem un singur turneu în play-out întins pe parcursul a patru zile, unde vom juca de două ori cu fiecare echipă, pentru a se stabili clasamentul final. Obiectivul nostru este să ne prezentăm cât mai bine şi dacă se poate să evităm ultimul loc. Sperăm să trecem cu bine şi peste testele de Covid şi să nu avem probleme din acest punct de vedere”, ne-a declarat antrenorul celor de la AMEFA, Cristian Cosma. Vă reamtintim că, datorită problemelor financiare, echipa este formată în majoritate din juniori din afara Aradului, împrumutaţi de la cluburi din Bucureşti sau Braşov.
Cu echipa de copii, la turneele finale
În play-out mai sunt prezente echipele Sportul Studenţesc, Crişul Oradea şi Politehnica Cluj-Napoca, clasate, în ordine, pe locurile 5-7 la finele stagiunii regulate. În play-off-ul din Superligă, astăzi se dă startul la semifinale, cu duelurile CSM Oradea – Dinamo şi Steaua – Rapid. Altfel, AMEFA are calificată echipa de copii (generaţia 2008-2009) la turneele finale, programate la final de iunie, la Bucureşti şi început de iulie, la Oradea. Lotul arădean la al doilea turneu de calificare – unde au fost obţinute cinci victorii şi două înfrângeri şi în final, locul trei – a fost format din: Aylan Buzatu, Victor Barto, Ianis Rus, Paul Bun, Rareș Gurchian, Mark Cenădan, Codruț Bun, Eric Lanevschi, Victor Grecu, Victor Filip, Marc Lanevschi, Andrei Mihalaș şi Brando Gridjac.