AMEFA debutează în noua ediţie a Superligii împotriva Crişului Oradea

by Sorin Haut

AMEFA Arad se alătură din mers celorlaltor competitoare din Superliga de polo, urmând să debuteze în noul sezon în cadrul turneului cu numărul doi, programat la Brașov în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie. Echipa pregătită de Cristi Cosma deschide turneul, într-un meci cu Crișul Oradea programat miercuri, 28 octombrie, la ora 16. AMEFA întâlnește joi dimineață Rapidul, în al doilea meci al zilei, de la ora 9:30 şi CSM Oradea după masă, de la 16.  Urmează  pentru arădeni trei confruntări cu echipe din capitală: vineri cu Steaua, de la ora 11, cu Sportul Studenţesc de la 19 şi cu Dinamo, sâmbătă, de la ora 13.

AMEFA deschide ultima zi a turneului contra Politehnicii Cluj, de la ora 9. În clasamentul Superligii conduce, după primul turneu de la Focşani, campioana Steaua, 18 puncte, urmată de CSM Oradea, 15 puncte şi Dinamo, 12 puncte. Rapid are 9 puncte, Sportul 6, Crişul 3, iar Poli Cluj nu a reuşit încă să acumuleze vreun punct.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate