Joi, 31 iulie 2014, a avut loc semnarea contractului de finanţare pentru pentru proiectul „Ambulatoriul integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate”. Finanțarea proiectului se face în cadrul axei prioritare 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenție 3.1 „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” al Regio-Programul Operațional Regional.
Evenimentul de semnare a contractului de finanțare a avut loc în prezenţa domnului Nicolae IOȚCU – Președinte al Consiliului Județean Arad și reprezentant al beneficiarului de finanțare nerambursabilă şi a domnului Sorin MAXIM – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest. Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanțare vizează reabilitarea, modernizarea și echiparea cu aparatură de specialitate a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pe parcursul a 16 luni de implementare.
„Ne-am făcut un obiectiv din a investi în sistemul de sănătate arădean şi am demonstrat că se poate. Am semnat astăzi un nou proiect, în valoare de peste 7 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene, bani care vor intra în achiziţia de aparatură medicală performantă şi lucrări la ambulatoriul spitalului. Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm acest proiect, vom începe implementarea astfel încât să îl finalizăm până la sfârşitul anului 2015. Nu ne vom opri aici, pentru că le-am promis arădenilor că vom transforma Spitalul din Arad într-un loc unde sănătatea lor va fi îngrijită în mod corect şi profesional”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Este cel mai mare proiect din componenta de proiecte pentru zona de ambulatorii. La Spitalul Judeţean Arad vor ajunge 2 milioane de euro, bani ce vor intra în lucrări de infrastructură şi 6 milioane de euro pentru dotarea cu aparatură. În plus, a fost deja lansată şi licitaţia de lucrări, ceea ce va optimiza perioada de executare. Lucrările şi echipamentele sunt la standarde performante, ajutând in acest fel decizia medicilor în punerea diagnosticelor”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Managerul Spitalului de Urgenţă Arad, Teodora Olaru, s-a declarat, la rândul său, mulţumită: „Va fi pentru prima dată când pacientul din Arad nu va mai fi transportat în alte locuri pentru investigaţii, deoarece vom avea aparatură performantă, care va pune un diagnostic foarte rapid şi foarte exact. Vorbim despre realizarea unor cabinete integrate în secţiile noastre, respective ambulatoriu integrat, cardiologie, gastro enterologie, boli interne, oftalmologie, ORL, pediatrie, laborator de imagistică. În moomentul de faţă lucrăm pe un singur computer tomograf, care este suprasolicitat. Prin acest proiect, vom avea două computere tomografice, vom avea rezonanţă magnetică, astfel încât diagnosticul va fi foarte rapid”, a spus aceasta.
Valoarea totală a cererii de finanțare contractate este de 34.757.734,44 lei (7.906.493,13 euro) iar 25.499.998,71 lei (5.800.595,69 euro) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. Implementarea proiectului va determina o creștere a calității actului medical, o scădere importantă a numărului de pacienți redirecționați către alte unități medicale, o scădere a timpului necesar pentru diagnosticare și tratament, precum și extinderea gamei de servicii medicale furnizate în cadrul ambulatoriului spitalului clinic județean de urgență Arad. Domeniul major de intervenție 3.1 al Regio-Programul Operațional Regional, dedicat proiectelor ce vizează reabilitarea/modernizare/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, are o alocare financiară de 17,59 milioane euro pentru Regiunea Vest. Începând din data de 5 noiembrie 2010 nu se mai pot depune proiecte în cadrul acestui domeniu major de intervenție, domeniul fiind închis.
Până în prezent, în Regiunea Vest au fost depuse spre finanțare în cadrul domeniului major de intervenție 3.1 un număr de 26 de proiecte, totalizând o valoare a finanțării nerambursabile de 43,91 milioane euro. Ca urmare a acestui fapt, finanțarea nerambursabilă solicitată prin proiectele depuse depășește cu 129,56% alocarea regională. Au fost semnate contracte de finanțare pentru 16 proiecte, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 28,33 milioane euro, 4 proiecte – cu o valoare a finanțării nerambursabile de 12,04 milioane euro – se află în etapa de precontractare, iar 6 proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 3,54 milioane euro au fost respinse.