Ambasadorul Mexicului, în vizită la Consiliul Judeţean Arad

by Dana B.

Excelenţa Sa, Jose Arturo Trejo Nava, ambasadorul Mexicului la Bucureşti a vizitat astăzi, 02.10.2017, Consiliul Județean Arad. La întâlnire au participat, din partea Universităţii Aurel Vlaicu, doamna prof. univ.dr. Ramona Lile – rectorul UAV, doamna dr. inginer Anca Dicu, domnul prof. univ. dr. Liviu Sevastian Bocîi, dr. Andrei Ando, directorul Direcţiei Comunicare şi Strategii, doamna Consuela Pop, şef serviciu Relaţii Externe, Consiliul Judeţean Arad fiind reprezentat de vicepreşedinte.

Excelenţa sa Jose Arturo Trejo Nava a vorbit despre acţiunile Ambasadei Mexicului privind consolidarea legăturilor cu comunităţile şi autorităţile regionale din România, pentru a promova cooperarea educaţională şi culturală, turismul şi investiţiile şi   pentru a intensifica relaţiile economice cu ţara noastră. „Investiţiile mexicane sunt peste tot în lume, în domenii diferite. Suntem conştienţi de oportunităţile pe care le oferă România, iar rolul meu a fost acela de a promova ţara dumneavoastră în ochii investitorilor mexicani. Avem o colaborare foarte bună cu mediul universitar, Universitatea Aurel Vlaicu fiind un exemplu în acest sens”, a declarat Excelenţa Sa Jose Arturo Trejo Nava.  

În cadrul discuţiilor, vicepreşedintele CJA, a precizat că judeţul Arad este deschis investitorilor străini, enumerând o serie de oportunităţi pe care judeţul le poate oferi. „Aradul dispune de forţă de muncă, iar aceasta este competentă şi calificată. Dorim schimbarea modului de relaţionare dintre stat şi cetăţeni şi suntem deschişi colaborărilor. Suntem un judeţ internaţional, cu legătură directă spre Europa, interesat de creşterea calităţii vieţii. La nivelul Aradului există potenţial investiţional, firmele beneficiază de facilităţi în cadrul Zonei Libere, suntem un oraş universitar, cu tineri bine pregătiţi, avem potenţial turistic pe care dorim să îl punem în valoare”, a afirmat reprezentantul CJA.

 

Facebook Comments