UTA împlineşte sâmbătă, 18 aprilie, chiar înaintea marii sărbători de Înviere, 75 de ani de la înfiinţarea clubului. Aniversare umbrită, din păcate, de dispariţia fostului ei fotbalist, Adrian Lucaci – plecat dintre noi după şapte ani de bătălie cu o boală cruntă – dar şi de această pandemie mondială de coronavirus, care a oprit fotbalul. Din nefericire, clubul fanion al Aradului nu are nici până la această oră un stadion aşa cum merită, autorităţile locale chinuindu-se de aproape şase ani să finalizeze arena pe care Baronul „Francisc Neuman” o ridica acum trei sferturi de veac într-un timp mult mai scurt, cu atâta pasiune pentru culorile alb-roşii.
În ciuda tuturor greutăţilor de peste vremuri, Bătrâna Doamnă a rezistat eroic, iar titlul de „Campioană a Provinciei”, cu şase titluri de campioană şi două Cupe ale României, stă şi acum în picioare. „A opta minune a lumii”, cum le place arădenilor să numească marea realizare din 1970, când UTA elimina deţinătoarea la zi a Cupei Campionior, faimoasa Feyenoord Rotterdam, este cea mai importantă performanţă de până acum a clubului de pe Mureş. Sperăm să urmeze şi altele în viitorul apropiat, pentru ca şi noua generaţie să aibă şansa de a trăi momente unice.
După ani de suferinţă şi mediocritate, UTA este foarte aproape de a reveni pe prima scenă a fotbalului românesc, iar suporterii ei aşteaptă să celebreze în vara acestui an visul mult dorit, promovarea în Liga 1 şi revenirea acasă, pe noul stadion. O săptămână emoţionantă pentru fiecare suporter arădean, amintirile cu echipa dragă fiind, cu siguranţă, de nepreţuit. O săptămână în care vom încerca şi noi să vă oferim momente frumoase din istoria marii echipe UTA.