Am fost capitala boxului mondial juvenil! „Dracula Open – un succes total, Aradul o gazdă perfectă!” (FOTO)

by Sorin Haut

Aradul a fost timp de aproape o săptămână capitala boxului mondial juvenil, cu dueluri demne de marile competiții internaționale. Dracula Open Arad 2023, cel mai important turneu de box juvenil organizat vreodată în Arad şi în ţara noastră şi al doilea din lume ca număr de participanţi, a reunit 361 de sportivi (printre ei și câțiva arădeni pentru care și participarea a fost o reușită) din 26 de ţări de pe trei continente! O competiție de o anvergură deosebită, onorată de mari campioni și medaliați de juniori (15-16 ani) și tineret (17-18 ani) la nivel european și chiar mondial. Conducerea Federației, în frunte cu președintele Vasile Cîtea și vicepreședintele Silviu Mureșan, a avut invitați de onoare, personalități din lumea boxului internațional, în frunte cu Ioannis Filippatos, președinte al Confederației Europene, prezent încă de miercuri la Arad, dar și al celui românesc, printre care îi amintim pe Francisc Vaștag și Dorel Simion, antrenori ai lotului național de tineret. Pe cele două ringuri de la sala Universității Aurel Vlaicu au fost șase zile de regal internațional, cu finalele masculine programate duminică, pe tot parcursul zilei. Pugiliștii români au obținut o serie de clasări pe podium, după cum urmează:

Categoria juniori

46 de kilograme: Nicolas Antonio Chivu și Samuel Cioabă, medaliați cu bronz;

48 de kilograme: Nicolae Boncu, argint și Marian Radu și Cristian Șerban, bronz;

50 de kilograme: Petrea Edwin, aur, Andrei Jgheban, argint;

52 de kilograme: Fabian Stroe, aur, Marian Petreache, medaliat cu argint;

54 de kilograme: Mario Gheraliu, medalie de argint;

57 de kilograme: Andrei Iordan, argint și Mario Iofciu, bronz;

60 de kilograme: Daniel Grigorie, argint;

63 de kilograme: Yusi Neacșa și Alexandru Magdalin, ambii bronz;

70 de kilograme: Radu Simion, medaliat cu aur și Robert Dima, bronz;

75 de kilograme: Aaron Măcăilă și Georgian Militaru, ambii bronz;

80 de kilograme: Matei Nastasiuc, aur și Adrian Csakany, bronz;

+80 de kilograme: Alexandru Butoi, aur și Robert Giurgiu, bronz;

Categoria tineret

51 de kilograme: Daniel Irofte, bronz;

63,5 kilograme: Arun Tudoriu, aur;

75 de kilograme: Eduard Mușet, bronz;

86 de kilograme: Dragoș Badea și Raul Strungariu, ambii bronz;

92 de kilograme: Florin Ioniță, medaliat cu aur, Ștefan Loboda, bronz;

+92 de kilograme: Radu Măgureanu, bronz.

Salbă de medalii pentru juniorii tricolori, Florin Ioniță a câștigat la tineret!

Sportivi din Uzbekistan, Azerbaijan, Ucraina, Franța, Italia, Armenia și nu numai, au făcut ca turneul desfășurat la Arad să fie unul extrem de puternic. Lotul național de juniori al României, condus de Radu Zarif, Anghel Valentin, Anghel Georgian si Bodilcu Ionuț, a avut parte de primul test din acest an, unul extrem de util în perspectiva participării la Campionatul European. La sfârșitul acestei competiții, după șapte finale disputate, echipa națională a României (foto principal) a reușit să câștige 2 medalii de aur, 5 de argint și una de bronz. Un număr de 8 medalii cucerite cu muncă și dorință, dar și un început de drum în formarea unei echipe puternice și competitive, care să reușească mari performanțe la nivel european și mondial, scriu cei de la Academia de Box, pe facebook. Finalele feminine, la categoriile junioare și tineret, sunt programate astăzi și se vor încheia în cursul serii, cu rezultate complete urmând să revenim mâine. Florin Ioniță, triplu medaliat la tineret anul trecut, argint la CE, bronz la CM și argint la Universiadă și Amalia Niță, neînvinsă în ringul de box, dublă campioană europeană și declarată cea mai bună sportivă a CE juniori Italia 2022, sunt cei mai titrați și valoroși pugiliști tricolori prezenți la Arad. Oraş cu tradiţie în nobila artă, Aradul revine așadar în circuitul pugilistic mondial, asta grație în primul rând implicării viceprimarului Ilie Cheşa, un mare împătimit al boxului, care alături de președintele Federației, Vasile Cîtea, au fost principalii promotori ai poate celui mai important eveniment sportiv organizat în acest an în Arad.

Autoritățile și Universitatea Aurel Vlaicu, parteneri în promovarea Aradului

Autoritățile locale, în speță Primăria și Consiliul Județean, care au alocat și bani pentru competiție și nu în ultimul rând gazda Universitatea Aurel Vlaicu, care a pus la dispoziție sala, dar și spații de cazare și masă, au fost parteneri de nădejde și au pus umărul la promovarea imaginii Aradului la nivel mondial, competiția putând fi urmărită prin intermediul internetului în toată lumea. Iubitorii boxului arădean și nu numai au fost răsfățați aproape o săptămână cu o gală de mare succes, cum a caracterizat-o chiar Vasile Cîtea, președinte al FR Box. De menționat că intrarea a fost liberă pe tot parcursul întrecerii. În total au fost peste 500 de delegați, iar la final s-au acordat premii în bani, dar și cupe, medalii și diplome. Iată ce au declarat principalii doi oameni din conducerea Federației, la finalul Dracula Open:

Vasile Cîtea, președintele Federației: Competiția a fost la nivelul cel mai înalt”

Competiția a fost la nivelul cel mai înalt, de nota 10 din toate punctele de vedere. Un turneu de acest gen nu a mai fost organizat nici în Europa și cred că nici în lume. L-am avut aici, printre noi, pe numărul 1, președintele Confederației Europene, prezent la Arad de câteva zile, președinte Federației Ucrainene dar și membri din boardul Federației Internaționale. Vreau să mulțumesc în primul rând pentru deschidere și colaborare celor din Arad, partenerii noștri, care au contribuit și ei extraordinar la reușita competiției, care a avut un real succes. Feedbackul a fost foarte bun, oaspeții noștri ne-au mulțumit pentru găzduire, condiții și nivelul ridicat al competiției, pentru că la Arad am avut echipe foarte puternice și care și-au atins scopul. Vor urma Europene și Mondiale de juniori și tineret, iar această super gală a fost o repetiție excelentă. Dintre boxerii români, siguri că i-aș remarca în primul rând pe Florin Ioniță, cel mai bun boxer din 2022 dar și Amalia Niță, dublă campioană europeană de junioare, ea fiind acum în primul an de tineret, este neînvinsă până acum în carieră! Ne punem mari speranțe la Olimpiada din 2028, când în mod sigur vom bifa măcar o medalie cu acești copii. În ceea ce privește Aradul, avem promisiunea și încrederea că se vor redeschide porțile spre marea performanță, există sprijinul autorităților, aveți aici foști boxeri și antrenori buni și i-aș aminti pe Florin Delamarian, decis să renască boxul din orașul dumneavoastră dar și Stoia Ruben, care face o treabă bună și împreună pot reuși să readucă Aradul la un nivel foarte bun, cum ne dorim și noi”, ne-a declarat președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea.

Silviu Mureșan, vicepreședintele Federației: „Cel mai mare open din Europa!

Suntem în al doilea an cu această competiție, în 2022 am organizat-o la Brașov dar aici, la Arad, a fost o participare mult mai bună și mai numeroasă, practic este cel mare open din Europa și poate chiar din lume la nivel de juniori și tineret. Am avut mulți sportivi români pe podium la toate categoriile, atât la băieți cât și astăzi, la fete și pot spune că suntem în grafic ca nivel de pregătire, pentru că urmează competiții importante, cum ar fi Europenele. Aradul a fost o gazdă foarte bună, am avut o colaborare extraordinară cu domnul viceprimar Ilie Cheșa, cel căruia i se datorează în mare măsură organizarea Dracula Open, cu doamna Rector a Universității Aurel Vlaicu, Ramona Lile, alături de noi și la premieri și care ne-a pus la dispoziție tot ce am avut nevoie. În ceea ce privește boxul arădean, sunteți pe un trend ascendent, pentru că după acea perioadă fastă, de mare tradiție, cu maeștrii Barna și Szekely, vin acum antrenori tineri din urmă, dornici să repună Aradul în top, pentru a avea oameni în loturile naționale și în marile competiții”, ne-a declarat Silviu Mureșan, vicepreședinte al Federației Române de Box.

Foto: facebook (Federația Română de Box – Șerban Tunde, Academia de Box), Sorin Haut

 

 

 

Facebook Comments