Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni peste 1500 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, în diverse scopuri. Au fost organizate 20 de acţiuni, în urma cărora au fost depistaţi 111 cetăţeni străini care nu aveau reglementată șederea. 31 au fost îndepărtați sub escortă, iar pentru 57 a fost dispusă măsura de luare în custodie publică.
Au fost primite aproximativ 2000 de cereri de avize de angajare şi peste 1100 de solicitări de viză. S-au înregistrat 117 de cereri de azil, iar pentru 27 de persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecţie internaţională în România.
Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în această perioadă, au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
De asemenea, o atenție sporită a fost acordată implementării tuturor recomandărilor și măsurilor dispuse pentru prevenirea și limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-Cov-2. Astfel, activitatea de relații cu publicul se desfășoară preponderent prin mijloace electronice de comunicare, respectiv e-mail, telefon sau platforma Portal IGI, aplicație dezvoltată astfel încât oferă posibilitatea cetățenilor de a se programa în vederea depunerii documentelor și de a transmite notificări.
Astfel, în perioada 25.06 – 01.07.2021, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite peste 1100 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 896 au fost avizate favorabil.
Totodată, au fost înregistrate peste 1000 de cereri de prelungire a dreptului de ședere pentru diferite perioade de timp. Cetățenilor străini le-au fost emise 1328 permise de ședere temporară și pe termen lung, iar europenilor peste 200 de certificate și cărți de înregistrarea rezidenței.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și conexe dreptului la unitatea familiei.
Polițiștii de imigrări au efectuat 20 de acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.
În urma acțiunilor întreprinse, la nivel național, au fost depistați 111 cetățeni străini în ședere ilegală. De asemenea, 31 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, pentru 20 au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar pentru 57 de persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.
Pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7800 de lei.
În ultima săptămână, au fost primite aproximativ 2000 de cereri de eliberare a unor avize pentru angajarea în muncă, cele mai multe pentru lucrători permanenți, și au fost sancționaţi reprezentanţii a 6 societăţi comerciale, cu amenzi în valoare de 59.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajați.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 117 cereri de azil, solicitanții aflându-se în diverse stadii de procedură. Pentru 167 de solicitanți de azil și 36 de beneficiari de protecție în România, polițiștii au emis documente temporare de identitate sau permise de ședere care le atestă reședința în țara noastră. De asemenea, pentru 27 de cetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecție internațională.
Acțiunile polițiștilor de imigrări de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate vor continua și recomandăm cetățenilor străini să respecte dreptul de ședere în România și măsurile dispuse de autorități în eforturile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.