Un număr de 81 de autobuze electrice vor fi livrate în municipiile Alexandria, Brăila, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Lugoj şi Slobozia, ca urmare a finalizării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a procedurii de atribuire a achiziţiei, prin Programul Operaţional Regional. Autovehiculele au o lungime de circa 10 m și sunt destinate transportului public urban de călători, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui unui comunicat transmis de instituție, în perioada imediat următoare vor fi încheiate contractele de furnizare pentru următoarele municipii:
- Alexandria – 10 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 10 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 19.074.000 lei (fără TVA);
- Brăila – 11 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 11 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 22.219.998 lei (fără TVA);
- Constanţa – 21 autobuze electrice, 5 staţii de încărcare rapidă şi 21 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 40.055.404 lei (fără TVA);
- Drobeta-Turnu Severin – 3 autobuze electrice, 1 staţie de încărcare rapidă şi 3 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 6.059.999 lei (fără TVA);
- Focşani – 20 de autobuze electrice, 5 staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 38.148.000 lei (fără TVA);
- Lugoj – 9 autobuze electrice, 3 staţii de încărcare rapidă şi 9 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA);
- Slobozia – 7 autobuze electrice, 2 staţii de încărcare rapidă şi 7 staţii de încărcare lentă; valoarea contractului este de 14.140.003 lei fără TVA.
Toate autobuzele şi staţiile de încărcare vor fi puse la dispoziţie de ofertantul declarat câştigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON (China), precizează comunicatul citat.
Finanţarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.