Alpinistul arădean Sebastian Sbîrcea va porni spre Nepal, pentru cucerirea vârfului Ama Dablam

by Andreea Radu

Ultimele pregătiri sunt pe punctul de a lua sfârșit pentru alpinistul arădean Sebastian Sbîrcea și pentru alpinistul timișorean Daniel Ianchiș care vor porni din România spre Nepal, pentru cucerirea vârfului Ama Dablam (6856m) din Himalaya. Expediția care va începe în data de 6 octombrie va dura o lună de zile și are ca obiectiv principal escaladarea vârfului Ama Dablam, considerat cel mai frumos munte din lume, cât și unul din cele mai dificile vârfuri din Himalaya.

Expediția este o provocare, atât pentru Sebastian Sbîrcea cât și pentru Daniel Ianchis, prietenul și coechipierul lui coardă. Acest gen de expediție necesită o pregătire îndelungata atât fizică cât și psihică, iar pentru pornirea într-o expediție de acest calibru obținerea informațiilor despre ruta urmată, zonele expuse ale traseului și logistica necesară sunt vitale. Bazându-se pe experiența acumulată, cei doi alpiniști vor aborda ruta sud-estica a vârfului Ama Dablam.

Participarea la această expediție nu ar fi fost posibilă făra suportul sponsorilor: Landisa Plant, Fărcuțiu Petru Ioan, Filip Spedition, Instal Group, Medinet Hygiene Consulting, Wood Line Business, Primăria Vladimirescu și al partenerilor care au sprijinit organizarea acestei expediții: Asociația Speologica Speowest Arad și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvapeo Arad.

 

Facebook Comments