Arădenii Ovidiu Găvănescu şi Ioan Filip au participat, împreună cu alți români, Claudia Szabo şi Marius Albu, la expediţia organizată de Explorer România în Alaska. Ţinta a reprezentat-o cel mai înalt vârf al Americii de Nord: vf. Denali (Mt. McKinley), cu o înălțime de 6.168 m. Dificultăţile majore pe Mt. McKinley constau în temperaturile extrem de scăzute (– 40°/ – 50° C), vârful fiind situat în apropierea Cercului Polar de nord, precum şi din cauza schimbărilor bruşte de vreme.
Transportându-şi singuri materialele necesare expediţiei, cu săniile, până în tabăra de la 4.300 m, apoi escaladând pe corzi fixe porţiunea cea mai grea, numită Headwall, alpiniştii au reuşit să ajungă în vârf, vineri 23 mai. Obiectivul, vârful Denali, a fost atins după-amiaza, astfel încât întoarcerea s-a făcut la adăpostul întunericului. În prezent sunt în afara zonelor periculoase şi sunt așteptați acasă de familii și prieteni.
Prin atingerea acestui obiectiv, membrii clubului Explorer Arad continuă expediţiile reuşite la mare altitudine, după cele din trecut în America de Sud, Africa, Europa şi Asia.