Magistraţii instanţei supreme au pronunţat vineri decizia în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în care prejudiciul depăşeşte 60 de milioane de euro şi în care sunt judecaţi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia Alin Cocoş, conform antena3.ro.
Judecătorii au decis ca Alina Bica să fie achitată total în dosarul ANRP, în timp ce Dorin Cocoș a fost condamnat la trei ani și o lună. Pe de altă parte, fiul omului de afaceri, Alin Cocoș, a fost achitat pentru dare de mită. Sergiu Diacomatu și Crinuța Dumitrean au primit șapte ani și șase luni, Gheorghe Stelian, șase ani.
Totodată, instanța confiscă 19 milioane de euro de la Dorin Cocoș. Sentința nu e definitivă.