Profesorul Alexandru Rafila a vorbit despre situația disperată din România, afirmând că, în acest moment, vaccinul nu este soluția cheie pentru o limitare rapidă a transmiterii virusului. Potrivit fostului reprezentantului OMS, autoritățile trebuie să acționeze rapid, explicându-le clar și transparent cetățenilor riscul uriaș al lipsei unor măsuri restrictive.
“Nu e momentul să fim populari, ci responsabili”
Medicul Alexandru Rafila susține că doar un lockdown introdus rapid de către autorități mai poate salva România din această situație dezastruoasă care a paralizat sistemul sanitar. Pe de altă parte, specialistul emite și ipoteza conform căreia, autoritățile să dorească să amâne această restricție radicală prin alte metode care să pară mai blânde, dar ineficiente, precum carantină de noapte. Orice s-ar decide, acesta susține că doar prin respectarea restricțiilor de către toată lumea, situația se poate îmbunătăți considerabil.
„Vaccinare, sigur, e o soluție, dar nu pentru situația din acest moment în care trebuie să luăm o măsură care să oprească transmiterea. Vaccinarea își va face efectul peste două-trei luni și nu vor mai apărea alte valuri în România. Dar, în mod evident, în momentul de față, trebuie găsită o soluție care să reducă foarte mult interacțiunile umane.
Dacă planul acesta legat de interacțiunile umane va fi tergiversat, vor încerca tot felul de chestiuni cosmetic, nu o să-i spună lockdown, o să-i spună carantină de seară sau altfel. Nu știu ce succes va avea. Sigur, nu e neapărat momentul acum să fim populari, ci trebuie să fim responsabili. Trebuie să ieși public, nu să ameninți oamenii, ci să-i faci să accepte fiecare că cel puțin 3 săptămâni de acum încolo, prin comportamentul nostru, trebuie să reușim să reducem transmiterea.
Și asta înseamnă: să stăm acasă, dacă se poate, cât mai mult, să reacționăm cât mai mult cu alții, dacă suntem nevoiți să ieșim să încercăm să păstrăm distanțarea și să utilizăm în mod corect masca și neapărat trebuie să nu existe evenimente cu număr mare de participanți”, a transmis Rafila, potrivit Antena3.