Vicecampioana României la baschet feminin, FCC UAV Arad, trebuie să își formeze noul lot pentru sezonul viitor. Singura certitudine de până acum este prelungirea înțelegerii cu antrenorul sârb Miroslav Popov, de care cei din conducerea clubului nu avea cum să nu se declare mulțumiți. La nivel de jucătoare, situația este mai complicată, pentru că multe din ele vor pleca de la Arad. Prima este Alexandra Ghiță, care a ales să le urmeze pe Veatriki Akathiotou sau Ecaterina Armanu la fosta campioană, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Gruparea din județul Covasna chiar a prezentat-o oficial pe Ghiță, pivot de 24 de ani, care a adunat două sezoane pentru FCC UAV (2021-2022 și 2023-2024).
Originară din București, noua achiziție a celor de la Sepsi a mai jucat cinci ani la CSM Târgoviște și a fost o prezență constantă la naționalele de tineret ale României, dar și la Rapid, acum două stagiuni. A fost convocată și la echipa națională de seniori, iar recent a participat la calificările pentru Campionatul European din 2025, evoluând împotriva echipelor naționale ale Slovaciei și Islandei, cu puncte înscrise. FCC UAV Arad își va încheia vacanța în jurul datei pe 15 august, iar la începutul lunii septembrie este programată Cupa Federației.
Pe data de 21 septembrie ar trebui să se joace primul tur al Cupei României, iar o săptămână mai târziu să ia startul noua ediție a Ligii Naționale, asta dacă Federația nu va opera modificări în calendarul competițional. Așadar, oficialii arădeni au la dispoziție aproape o vară întreagă pentru a pune bazele unei noi echipe. Nu va fi o misiune prea ușoară, atâta timp cât nu prea sunt perspective de mărire a bugetului față de anii trecuți.