Alessandra Stoicescu va prezenta Observatorul de la ora 19.00 la Antena 1

by Cristian Dobre

Alessandra Stoicescu va prezenta Observatorul de la ora 19.00 la Antena 1, în locul Andreei Berecleanu. Potrivit informațiilor venite din partea reprezentanților televiziunii, Observatorul Antenei 1 va avea o nouă identitate atât la nivel vizual, cât și la nivel editorial.

„Într-o perioadă cu schimbări majore în viața mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei și a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit și propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiențe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul. Și nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de știri al Antenei 1, ci de uriașa muncă de echipă din spate, unde abia aștept să pun amprenta experienței mele și de a face parte din cel mai important și mai complex proiect media al momentului.

Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piață, de tradiția pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor”, a declarat Alessandra Stoicescu.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments