ALEŞII LOCALI AI PSD ŞI PNL FAC PRESIUNI PENTRU PENSIILE SPECIALE

by Florian Popa

Aleşii locali ai PSD şi PNL transmit conducerii partidelor că un refuz de a nu insista pentru acordarea de pensii speciale, pe modelul celor acordate parlamentarilor, îi va determina să se implice mai puţin în campaniile electorale din acest an, decizie ce va aduce un scor mai puţin bun pentru partid.

Mai mulţi lideri ai PNL s-au declarat împotriva susţinerii pensiilor speciale pentru aleşii locali.  „E un demers populist al lui Dragnea ca să-şi amăgească primarii. Ştiţi foarte bine că prima lege a fost declarată neconstituţională. Prima dată CCR  a zis indicaţi sursa. Bun, poate Guvernul găseşte aici banii. A doua treabă (n.r. spusă de CCR): nu puteţi face partajări între categoriile de aleşi. Legea va avea aceeaşi soartă (n.r.-la CCR) (…) Noi suntem de acord cu pensii speciale doar pentru structurile de forţă şi armată. Aşa cum este în toată Europa“, a Blaga cu câteva ore înainte de începerea Ligii Aleşilor Locali unde sute de edili urmau să vină să vadă conducerea centrală.

Mai direct a fost refuzul lui secretarului general, Ilie Bolojan, de a accepta pensiile speciale pentru aleşii locali. „Primarii nu au nevoie de pensii speciale, dar avem 3.000 de primari care au absorbit în proporţie de 100% fonduri europene“, declara de la tribuna Ligii Aleşilor Locali Bolojan, serios, fără a face precum alţi colegi glume, bancuri şi a cere să înceapă lupta politică în care PNL trebuie să-i „zdrobească“ pe social-democraţi.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments