Performanţă excelentă obţinută de Alesia Sferlea, jucătoare de tenis de masă legitimată la CSM Arad, care după argintul cucerit la Top 16 junioare II, a luat medalie şi la un nivel mai mare decât vârsta sa, junioare I. La doar 14 ani, sportiva noastră a avut un parcurs peste aşteptări ieri şi astăzi, la complexul Sydney de la Izvorani, reuşind să învingă trei junioare din cele cinci adversare întâlnite, deşi ea mai are un an de parcurs la nivel de cadete! În drumul spre bronz, Alesia a obţinut patru victorii, trei în grupă, cu constănţencele Andrea Teglaş, scor 3-1 la seturi şi Camelia Mitrofan, 3-2, ambele junioare şi 3-1 cu bistriţeanca Cristina Sângeorzan, cadetă ca şi ea. Pe tabloul eliminatoriu, în sferturi, Alesia Sferlea a dispus clar de Diana Radu, de la Slatina, cu 3-0. A urmat cel mai greu meci al competiţiei, cel din semifinale cu cea mai bună junioară din ţară şi lideră a reprezentativei de junioare a României – nimeni alta decât campioana europeană – Elena Zaharia (LPS Constanţa), marea speranţă a tenisului de masă românesc. Multiplă campioană şi medaliată europeană, Zaharia s-a impus cu 3-1 la seturi (9, -9, 12, 3), de remarcat fiind, totuşi, faptul că Alesia a câştigat un set şi a pierdut la mare luptă alte două, confirmând forma excelentă de la cele două concursuri de Top 16. Celelalte două jucătoare de la CSM Arad prezente în competiţie nu au reuşit să depăşească faza grupelor: Ana Barbu a încheiat cu o victorie şi două înfrângeri, ratând la punctaveraj calificarea pe tabloul eliminatoriu, cu acelaşi bilanţ terminând şi Irina Rus.
La doar 14 ani, cadeta Sferlea a învins trei junioare în drumul spre bronz!
Arădeanca Adela Strună, componentă a echipei de Superligă a CSM Arad, dar care a reprezentat CSM Bistriţa la acest concurs, a pierdut în sferturi tot cu Elena Zaharia, dar după un meci maraton, de cinci seturi, 2-3, la 9 în ultimul! “Alesia a avut o prestaţie neaşteptat de bună după părerea mea, în special la junioare, ea mai având un an la cadete. A învins, pe traseul spre medalie, nu mai puţin de trei junioare, iar în semifinale a pierdut cu Elena Zaharia, cea mai bună junioară din ţară. Practic, primele două clasate de la junioare II, Alesia şi campioana Bianca Mei-Roşu, au luat bronzul la junioare I. Un concurs foarte reuşit pentru Alesia Sferlea şi două medalii muncite şi binemeritate. Celelalte două fete de la Top 16 junioare I, Ana Barbu şi Irina Rus, au resimţit cred oboseala, ele venind direct de la Budapesta, unde au avut meciuri în prima ligă din Ungaria”, ne-a declarat Patriciu Muntean, antrenor al secţiei de tenis de masă de la CSM Arad, care le-a însoţit şi pregătit pe fete la Izvorani.
Patriciu Muntean şi-a pus paleta în cui, dar are planuri mari în antrenorat
Fost jucător al echipei de Divizia A a clubului arădean, Patriciu s-a orientat spre antrenorat, unde vrea să descopere şi să promoveze sportivi talentaţi de pe plan local: “M-am apucat de antrenorat cam de un an, iar paleta am pus-o în cui, cum se spune, de anul acesta. Îmi place acum ceea ce fac şi vreau să creştem nivelul tenisului de masă arădean, să descoperim şi să promovăm cât mai mulţi jucători din Arad. Tocmai de aceea, intensificăm selecţia şi ne dorim rezultate cât mai bune”, mai spune Patriciu Muntean.