Început pozitiv de an pentru jucătoarea de tenis de masă Alesia Sferlea, legitimată la CSM Arad. Aflată la debut în juniorat, eleva lui Cristian Dodean a avut un parcurs foarte bun în cadrul categoriei U19, la Openul Austriei de cadeți și juniori de la Linz (WTT Youth Contender 2024, 11-14 ianuarie), totul culminând cu medalia de bronz obținută în proba de dublu mixt, alături de Horia Ursuț. Până în semifinale, cei doi tricolori au câștigat de trei ori cu scorul de 3-2 la seturi, în 16-mi cu Nora Tanacs și Chen Yu Wei (Ungaria), în optimi cu Michal Wandachowicz și Karolina Holda, din Polonia și în sferturi împotriva tandemului ceh Vendula Sichanova și Jindrich Moravek. În penultimul act au jucat tot cinci seturi, dar de data asta au pierdut cu 2-3 în fața croatului Borna Petek și Natalia Bogdanowicz, din Polonia.
Parcurs bun și la simplu, unde a cedat în sferturi cu japoneza campioană
Sferlea a avut un parcurs bun și la simplu, unde a fost aproape să urce pe podium, cedând în sferturi cu 0-3 în fața japonezei Hana Yoshimoto, care avea să și câștige titlul. Jucătoarea CSM-ului și-a câștigat inițial grupa, cu două victorii din tot atâtea meciuri, 3-0 cu nemțoaica Sofie Boguslavska și 3-1 cu croata Bruna Borevac. În 16-mi a trecut cu 3-0 de poloneza Zuzanna Pawelec, iar în optimi a depășit-o pe Mia Griesel din Germania, 3-1 la seturi. (foto: Federația Română de Tenis de Masă, facebook)