ALDE ARAD CERE GUVERNULUI INTRANSIGENȚĂ FAȚĂ DE SUPERMARKETURI

by Florian Popa
Preşedintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Guvernul trebuie să ia măsuri imediate pentru ca Legea privind obligativitatea procentajului de 51% produse româneşti în supermarketuri să fie pusă în aplicare. „Există semnale că supermarketurile caută diverse căi de a eluda legea, se fac presiuni foarte mari ca aceasta să nu fie pusă în aplicare, sub diferite pretexte. Toate acuzele care aduc Guvernului în acest sens, toate speculaţiile privind nu ştiu ce efecte economice catastrofale sau încălcarea principiului liberei concurenţe sunt neîntemeiate, lucru dovedit cu prisosinţă de măsurile drastice luate în ţări precum Germania, Franţa sau Cehia.
În întreaga Europă se caută modalităţi de restrângere a controlului pe care supermarketurile îl exercită asupra accesului pe care îl au agricultorii şi alţi distribuitori la consumator, pentru eliminarea practicilor care afectează în mod negativ condiţiile de muncă, protecţia mediului, securitatea alimentară”, spune Mircea Purcaru. Totodată, însă, mai spune vicepreşedintele pe ţară al IMM-urilor, nu este suficient ca Guvernul să se limiteze la urmărirea aplicării de către supermarketuri a legii, ci trebuie să ofere producătorilor agricoli autohtoni sprijin pentru producţie, depozitare a produselor, facilităţi pentru încheierea de contracte cu lanţurile de supermarketuri.
„Producătorul trebuie să aibă condiţii, inclusiv financiare, pentru a produce marfă de calitate, să aibă garanţia că are unde să-şi predea produsele imediat ce le recoltează. Se pot înfiinţa centre de colectare, de la care supermarketurile să preia marfa, pentru că, evident, este imposibil ca acestea să colecteze zilnic marfa de la o mulţime de mici producători”, mai spune Purcaru
Facebook Comments