Alain Delon este grav bolnav. Cunoscutul actor are probleme grave de sănătate, motiv pentru care nu mai poate fi operat. „Se pregăteşte să moară”, scrie revista „Lu!” Are probleme grave la şold, dar starea în care e nu permite să fie operat. Durerile lui sunt insuportabile.
Actorul Alain Delon, în vârstă de 82 de ani are dureri îngrozitoare de şold şi numai o intervenţie chirurgicală ar putea să-l salveze. Însă medicul nu poate să-l opereze. I-a făcut investigaţii şi a descoperit o infecţie din cauza căreia nu poate să fie supus intervenţiei chirurgicale. Infecţia provine de la implanturile dentare pe care şi le-a făcut în noiembrie, anul trecut. A descoperit-o însă abia în primăvară, când s-a dus să ceară ajutorul la medic, fiindcă nu mai suportă durerile de şold. De atunci se luptă în zadar să învingă infecţia care i-a făcut ravagii în organism. Alain Delon a mărturisit nu demult într-un interviu că presimte că viaţa lui se apropie de sfârşit.
Voi părăsi această lume fără regrete. Viaţa nu îmi mai oferă mare lucru. Am cunoscut tot, am văzut tot. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit’, a spus marele actor.
Sursa: libertatea.ro