Dacă la nivelul Ligii a III-a, Federaţia Română de Fotbal a prezentat un plan de „îngheţare” al sezonului, dar încă fără o avizare în Comitetul Executiv, în restul eşaloanelor este încă incertitudine şi mult haos. Teoretic, nici întrecerile din fotbalul județean nu ar trebui să se mai reia, atâta timp cât este evident pentru toată lumea că protocolul impus de autorități nu poate fi respectat la acest nivel. Doar că Răzvan Burleanu nu a luat o decizie clară, lăsând AJF-urile să decidă conform situației din teritoriu. S-a prezentat însă un alt plan, de reconfigurare a barajelor de promovare în Liga a III-a, care ar trebui să se joace undeva pe la începutul lui august și vor angrena câte trei campioane județene în cadrul unui mini-turneu. Inițial câștigătoarea Ligii a IV-a Arad ar fi trebuit să se dueleze cu campioana din Caraș – Severin, plan care însă pare a fi căzut.
Lider al primului eșalon județean arădean, Victoria Zăbrani nu mai este atât de sigură de prezenţa la baraj, atâta timp cât AJF Arad ar putea copia modelul Federaţiei pentru Liga a III-a şi anume acela de a da baraj tur-retur între primele două clasate din frunte, dacă diferenţa e minimă, de până la trei puncte. Aşadar, Frontiera Curtici, echipă care a pierdut fotoliul de lider chiar în prelungirile ultimei etape jucate din sezonul regulat, reintră în „cărţi”. După 15 etape disputate în prezenta ediție a Ligii a IV-a Arad, Victoria Zăbrani a adunat 40 de puncte, cu două mai mult decât Frontiera Curtici.
Chiar dacă întrecerea nu se va mai relua nici măcar cu play-off-ul, conducerea AJF Arad înclină spre o soluţie de baraj pentru stabilirea campioanei judeţului, astfel că că cele două fruntaşe s-ar mai putea întâlni cel puțin o dată, dacă nu chiar de două ori, în sistem tur-retur. Aşadar, reprezentanta judeţului la mini-turneul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a se va alege dintre Zăbrani şi Curtici.