După doi ani de pandemie, 2022 a fost anul în care la nivel fotbalistic s-a revenit la normalitate. Numărul de echipe a crescut, inclusiv la nivelul Ligii a 4-a. Tot anul ce se încheie este primul din mandatul întreg al lui Răzvan Cadar la conducerea Asociației de Fotbal Arad. Practic, în urma alegerilor din vară, toată echipa de conducere a AJF Arad a rămas neschimbată: Andras Mako și Ovidiu Coman (vicepreședinți), plus membrii CEX: Cătălin Puia (reprezentant Liga a 4-a, Unirea Sântana), Nelu Iovescu (reprezentant Liga a 6-a, Mureșana Mândruloc) și Dinu Donca (reprezentantul cluburilor de copii și juniori, CSȘ Gloria). Secretar AJF este același Vasile Rad. Răzvan Cadar și Vasile Rad au rezumat 2022 în cadrul unei conferințe de presă de final de an, iar subiectele abordate au fost diverse:
…despre formatele campionatelor de seniori: „În anul 2022 am încercat să revenim la perioada de normalitate de dinaintea pandemiei, amintindu-ne că în anii trecuți am avut campionate mai scurte, cu echipe mai puține, cu faze play-off, play-out. În primul rând, ne bucurăm că am ajuns la un campionat de Liga a 4-a cu 14 echipe, un format ce a primit un feedback bun din partea participantelor. Nivelul este bun și, până la urmă, asta se reflectă și în faptul că an de an campioana a promovat în Liga a 3-a. Păcat că Frontiera Curtici a trebuit să revină în județ din rațiuni financiare. Liga a 5-a am pornit-o cu trei serii. Două formate din 12 echipe și una din 11, după care s-a mai retras o formație (n.a. Sintea Mică) și azi avem 34. În fine, avem un format nou în Liga 6-a, în sensul că avem un singur campionat format din 14 formații și nu serii zonale ca până acum. Sigur, dacă, din vară încolo, vom avea, să zicem, 20 de echipe înscrise la Liga 6-a, probabil vom reveni la seriile zonale de câte 10 echipe, dar asta rămâne de văzut”.
…despre numărul de echipe angrenate în competițiile AJF Arad: „Astăzi, pe terenurile județului evoluează nu mai puțin de 146 de echipe. 63 de seniori și 83 de copii și juniori, de la juniori A1 până la juniori, copii, F. Ne bucură în special numărul mare de copii angrenați în întrecerile AJF, iar principalul merit îl are regretatul Adrian Lucaci. El le-a impus echipelor de Liga 4-a să prezinte și două echipe de juniori în momentul în care se înscriu în campionat, iar noi am continuat pe aceeași linie, nu am făcut compromisuri, cu toate că am avut nemulțumiri din partea unor afiliați. Însă, aceștia au fost și sunt tot mai puțini, căci s-a înțeles și la nivel de județ că e foarte important să se pună accent pe schimbul de mâine. Iar noi, spre exemplu, în competiția juniorilor A1 le-am permis și altor cluburi, în afara celor de Liga 4-a, să-și înscrie echipele și să joace miercuri, în așa fel încât cei mai buni copii să poată fi folosiți și sâmbătă sau duminică în campionatele de seniori”
…despre investițiile anului 2022: „În acest an am depus și câștigat proiecte la Centrul Cultural Municipal și Centrul Cultural Județean în valoare de 160 de mii de lei. De această dată, banii nu s-au mai cheltuit pe plata baremurilor de arbitraj și vă spunem și de ce. În primul rând, pentru că în vară nu știam exact câte echipe se vor înscrie la startul noului sezon și apoi pentru că am mai observat un fenomen. Prin faptul că noi scuteam cluburile să plătească arbitrii speram ca acei bani să fie direcționați la îmbunătățirea bazei materiale, iar acest lucru nu s-a prea întâmplat. Și atunci, am zis ca din fondurile nerambursabile accesate să dotăm cluburile cu mingi de joc, maieuri de antrenamente, copete, jaloane, scărițe și chiar seturi de sticle pentru apă. Nu în ultimul rând, am alocat 10 mii de lei și pentru un set de geci de iarnă pentru arbitri și observatorii de arbitri, cu mențiunea că diferența de bani a venit din fondul lor propriu”.
…despre lotul de arbitri: „Din păcate, în vară nu mai puțin de 28 de arbitri au pus fluierul în cui, cum s-ar zice. Din păcate, e un fenomen global mai ales la nivel de județ și încă Aradul stă bine, cu aproximativ 80 de arbitri, căci, de exemplu, Hunedoara mai are doar 37 de arbitri activi. De ce se lasă arbitri? În primul rând, pentru că le-au fost oferite activități mult mai profitabile în weekenduri, cu toate că și un arbitru ce conduce meciuri de copii și juniori în timpul săptămânii, dar și în weekend poate ajunge la un câștig lunar de 2500-2800 de lei. Ceea ce nu e tocmai rău, mai ales că, zicem noi, fac și ceea ce le place și se pot forma pentru o carieră care ulterior să le aducă și satisfacții materiale importante. Aici aș mai vrea să le mulțumesc cluburilor care au susținut creșterea baremurilor de arbitraj. Facem periodic cursuri destinate formării de arbitri, chiar îi mulțumesc Comisiei Județene pentru cum se implică, doar zilele trecute am văzut că avem 17 noi absolvenți.”
…despre datoria către Federația Română de Fotbal: „Se știe că Adi Lucaci a moștenit o datorie ce punea în pericol existența AJF-ului, dar el a găsit înțelegere la Federația Română de Fotbal, ce ne-a oferit un împrumut. Încă plătim ratele acestui împrumut, iar domnul Răzvan Burleanu a fost cât se poate de înțelegător cu noi, în sensul în care în perioada în care nu am avut deloc competițiiam putut renegocia suma pe care s-o achităm anual. Rata fixată inițial era de 35 de mii de lei pe an, iar în anul 2022 am achitat, de exemplu, doar 20 de mii de lei”.
…despre competițiile neoficiale: „În anul ce se încheie am organizat prima ediție a Memorialului Adrian Lucaci, la care au luat parte echipele AJF-urilor din zona de vest, cele mai apropiate de noi și de Adi. Va fi o competiție tradițională, pe care intenționăm să o organizăm undeva în luna aprilie, în preajma datei în care el a decedat. În 2023, ne vine și rândul să organizăm Turneul Prieteniei, alături de prietenii noștri arbitri din Timiș, Bihor și Bekes, care cred că a început în urmă cu vreo 12-13 ani în urmă. Turneul de sală, Memorialul Nicolae Ardelean, merge și el mai departe în luna ianuarie sau februarie, iar dacă mai multe echipe își doresc să reîncepem și turneul județean de fotbal în sală ne vom conforma și vom juca tot așa, la începutul lui 2023. Mai e Memorialul Ionuț Leac, pe care l-am mutat în luna august în aer liber și, bineînțeles, Cupa Satelor, la copii și seniori, competiție împrumutată de la noi și de FRF”
…despre datele la care se reiau competițiile la primăvară: „Am vrea ca returul Ligii a 4-a să înceapă pe 11 martie, se va juca și de Paști pentru a nu fi etape intermediare. Nu ne grăbim, doar că pe 3 iunie trebuie să dăm la Federație numele campioanei și participanta la barajul de promovare. Ca de obicei, în luna februarie, Federația va face acea împerechere în cadrul zonelor, câștigătoarea Ligii a 4-a va ști din timp spre ce județ să-și îndrepte atenția pentru a-și studia adversarul de la baraj. În ligile 5 și 6 vrem să începem pe 25-26 martie, echipele nu vor juca de Paști și vor termina sezonul pa 10-11 iunie, Liga 5-a și 24-25 iunie, Liga a 6-a. În fine, campionatul de juniori A1 trebuie încheiat și mai repede, undeva pe 17 mai, căci FRF-ul va programa repede prima etapă inter-județeană”
…despre sistemul de promovare-retrogradare: „Ceea ce știm este că și în sezonul ce vine vrem să mergem pe un campionat de Liga a 4-a cu 14 echipe. În primul rând, trebuie văzut dacă promovează campioana, noi sperăm ca și dacă nu va retrograda nimeni din Liga 3-a, aici sperăm că nu. Apoi, câștigătoarele celor trei serii de Liga 5-a sunt automat promovate, respectând – bineînțeles – acel dosar de licențiere, în locul ultimelor trei clasate din Liga 4-a. Dacă vreo campioană din Liga a 5-a refuză să joace mai sus, cea mai bine clasată formație ce ar trebui să retrogradeze are dreptul să continue și tot așa. Dacă tot nu facem numărul de echipe participante, 14, le vom întreba și pe formațiile clasate pe locul secund în Liga a 5-a dacă nu vor să promoveze. Dar, toate la timpul lor, acum am vrea să le mulțumim colegilor de la AJF, colaboratorilor și afiliaților și să le urăm Sărbători Fericite!”