Cupa Satelor la fotbal a ajuns la ediția a șasea. Între timp, competiția gândită de regretatul Adrian Lucaci a fost implementată și în alte zone ale țării și are acum caracter național. Ultima campioană a Cupei Satelor din județul nostru este Apateul, care a câștigat finala de la Nădab la începutul lunii august 2023. Asociația Județeană de Fotbal și Consiliul Județean Arad lansează invitația cluburilor afiliate sau neafiliate din mediul rural să-și dispute trofeul pus la bătaie în această vară.
”Pot participa jucători legitimați sau nelegitimați cu vârsta minimă de 14 ani împliniți, cu mențiunea că toți componenții lotului vor avea domiciliul în localitatea/comuna pe care o reprezintă. Echipele/Localitățile participante la competiție care în sezonul competițional 2024-2025 se vor afilia la AJF Arad și se vor înscrie în Campionatul Județean de Fotbal, în Liga a-VI-a, vor beneficia de gratuitate la înscriere și la legitimări (cu excepția jucătorilor care vor fi transferați), precum și de consultanță gratuită în vederea obținerii CIS (Certificatul de Identitate Sportivă). Înscrierile se fac la AJF Arad, pe adresa de mail (ajf.arad@frf.ro) sau pe WhatsApp la persoanele de contact până cel târziu la data 28 iunie (tabelul cu denumirea echipei și identitatea jucătorilor participanți constituie formular de înscriere în competiție). Taxa de participare se va achita la înscriere”, anunță cei de la AJF Arad.
Persoane de contact: Andreas Mako (0742316680) și Ionel Iovescu (0726289692).