AGLOMERATIE IN VAMILE ARADENE. ROMANII SE INTORC LA MUNCA IN STRAINATATE

by Cosmin Mihuta

Vămile din judeţul Arad s-au aglomerat, vineri, pe sensul de ieşire din ţară, în condiţiile în care mii de români care lucrează în ţări din Europa şi s-au aflat în vacanţă la familii se întorc la locurile de muncă, personalul vamal fiind suplimentat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, „în aceste zile, cetăţenii români care lucrează în străinătate se întorc către ţările din vestul Europei”, iar la punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad se înregistrează creşteri ale valorilor de trafic determinate de numărul mare de autovehicule care s-au prezentat la ieşirea din ţară.

Vama Nădlac este cea mai aglomerată din judeţul Arad, aici traficul crescând cu 50 la sută în ultimele ore.

„Menţionăm că s-au dispus măsurile necesare pentru derularea formalităţilor de frontieră cu operativitate prin suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mărirea numărului arterelor de control, pe sensul de ieşire din ţară”, a declarat Daniel Iancu.

Poliţiştii de frontieră români au luat legătura cu autorităţile din Ungaria, în vederea asigurării unor măsuri pentru fluidizarea traficului, având în vedere că se aşteaptă un aflux şi mai mare la sfârşitul acestei săptămâni.

Şoferilor care în mod obişnuit tranzitează Vama Nădlac li se recomandă să meargă către Turnu şi Vărşand.

Şi circulaţia pe DN7, între Arad şi Nădlac, este îngreunată de numărul mare de maşini, astfel că în unele puncte sensibile, precum trecerile peste calea ferată de pe centura Aradului şi de la intrarea în oraşul Pecica, se formează coloane de maşini.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments