AGENTII ECONOMICI AU TIMP PANA IN 25 FEBRUARIE SA-SI DEPUNA DECLARATIILE LA FINANTE

by webeditor

Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara informeaza contribuabilii ca 25 februarie 2014, inclusiv,  este termenul de depunere a formularelor 392A si 392B.

Astfel, persoanele impozabile care la data de 31 decembrie 2013, erau inregistrate in scopuri de TVA, potrivit art. 153 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, a caror cifra de afaceri efectiv realizata la acea data este inferioara sumei de 220.000 lei, au obligatia sa depuna formularul 392A  „Declaratie informativa privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate in anul 2013”.

Formularul 392A nu se depune daca persoanele impozabile nu au desfasurat livrari de bunuri si prestari de servicii in anul 2013, in interiorul tarii.

Persoanele impozabile care la data de 31 decembrie 2013, nu erau inregistrate in scopuri de TVA,  potrivit art. 153 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, a caror cifra de afaceri realizata la acea data, excluzand veniturile obtinute din vanzarea de bilete de transport international rutier de persoane, este inferioara sumei de 220.000 de lei, au obligatia sa depuna formularul 392B „Declaratie informativa privind livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitiile efectuate in anul 2013”.

Formularul 392B nu se depune daca persoanele impozabile nu au desfasurat livrari de bunuri si prestari de servicii in anul 2013, in interiorul tarii si/sau achizitii efectuate in tara.

Mentionam faptul ca, persoanele impozabile neinregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care realizeaza operatiuni scutite fara drept de deducere cu exceptia celor prevazute in mod expres in lege, nu au obligatia depunerii formularului 392B „Declaratie informativa privind livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitiile efectuate in anul 2013”.

Informatii suplimentare se pot obtine de la –  Biroul servicii pentru contribuabili din cadrul  AJFP Arad, cam. 4, sau la nr de telefon : 0257 – 202797 sau 0257 – 202729..

Facebook Comments