„Supervârstnicii” sunt acei oameni în vârstă care și-au păstrat mintea la fel de ascuțită ca în tinerețe, care și după ce au depășit 65 de ani continuă să citească, să își pună întrebări, să aibă activitate fizică și chiar să muncească. Cum reușesc acești oameni să își păstreze ascuțimea minții la bătrânețe în timp ce sănătatea mintală a altora se deteriorează? Cu ce sunt ei diferiți? Un studiu realizat la Spitalul din Massachussetts pe 17 „supervârstnici” a arătat că ceea ce au în comun aceste persoane este că au făcut și fac un continuare un efort psihic sau fizic intens ceea ce le-a păstrat țesuturile din creier în aceeași stare ca în tinerețe, relatează The New York Times.
Termenul de „supervârstnici” a fost inventat de neurologul Marsel Mesulam pentru a descrie acele persoane de peste 65 de ani care nu își pierd memoria și nici capacitatea de atenție odată cu înaintarea în vârstă ci dimpotrivă ambele pot fi comparate cu cele al unei persoane active de 25 de ani.
Oamenii de știință din Massachusetts au scanat creierele a 17 „supervârstinici” cu ajutorul unui RMN și au apoi le-au comparat cu creierele unor persoane din aceeași categorie de vârstă care au îmbătrânit normal, adică resimt efectele înaintării în vârstă asupra sănătății lor mintale.
Cu ce sunt diferiți „supervârstnicii”
Cercetătorii au observat un lucru care pe unii i-ar putea surprinde. Unele persoane ar fi tentate să spună că regiunea din creier care este asociată cu gândirea era mai activă în cazul „supervârstnicilor” însă nu a fost așa. Oamenii de știință au observat că regiunea din creier cunoscută ca fiind cea „emoțională”, era mai subțire în cazul persoanelor care au îmbătrânit normal, adică se atrofiase din cauza vârstei. În cazul „supervârstinicilor” însă acest lucru nu s-a întâmplat, creierul lor semăna cu cel al tinerilor adulți, aparent neatins de trecerea timpului.
Pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegem că gândirea și emoțiile nu se formează în părți total diferite ale creierului.
Știința modernă a demontat mitul potrivit căruia regiunile care țin de cognitiv și de emoțional sunt distincte în creier. Această distincție a fost făcută în 1940 de doctorul Paul MacLean. El a gândit un model al creierului împărțit pe trei niveluri: un nivel antic, moștenit de la reptile, care ar conține circuitele necesare supraviețuirii, cel din mijloc, „sistemul limbic”, unde se află circuitele care determină emoțiile, și care a fost moștenit de la mamifere, și cel mai înalt nivel, care conținea circuitele în care se formează gândirea rațională, și care este specifică omului. Acest model este popular în mass media, în mediul de afaceri și chiar în anumite zone științifice, însă experții în evoluția creierii au demontat această teorie cu zeci de ani în urmă.
Creierul uman nu a evoluat ca o rocă sedimentară, cu straturi tot mai sofisticate care s-au adăugat în timp. Mai degrabă, potrivit neurocercetătorului Georg Striedter, creierele evoluează la fel cum o fac companiile: pe măsură ce se extind se reorganizează.
Zonele din creier pe care MacLean le-a considerat emoționale, precum sistemul limbic, sunt acum cunoscute ca un fel de cartiere generale de unde pornește comunicarea în tot creierul. Sunt importante pentru multe alte funcții în afară de emoții, precum limbajul, stresul, reglarea organelor interne și chiar coordonarea celor cinci simțuri pentru o experiență completă și coerentă.
Cercetarea aceasta a demonstrat că aceste zone ale creierului joacă un rol cheie în menținerea sănătății creierului chiar și la bătrânețe. Cu cât sunt mai groase aceste regiuni ale creierului, adică cu cât țesutul cerebral este mai intact, cu atât este mai bun rezultatul obținut de o persoană la teste de memorie și atenție, precum memorarea unei liste de substantive și amintirea lor peste 20 de minute.
Efortul intens combate „atrofierea” creierului
Desigur, marea întrebare este: cum să devii un „supervârstnic”? Ce activități cresc șansele de a-ți păstra mintea ascuțită la bătrânețe? Încă se fac cercetări pentru a răspunde la această întrebare însă deocamdată oamenii de știință spun că cel mai important aspect este să lucrezi din greu la ceva.
Oamenii de știință au observat că activitatea din aceste zone ale creierului crește atunci când oamenii au sarcini dificile de rezolvat, fie că este vorba despre activitatea fizică sau psihică. Aceste regiuni ale creierului pot rămâne sănătoase atunci când persoana în cauză face sport în mod regulat și face efort psihic epuizant.
Drumul spre menținerea sănătății creierului și la o vârstă înaintată este dificil, deoarece aceste regiuni ale creierului au o proprietate curioasă: atunci când crește activitatea în zonă, începi să te simți rău, adică obosit și frustrat. E ca atunci când rezolvi o problemă foarte dificilă la matematică sau ți-ai împins peste limită corpul într-o activitate fizică. Munca grea te face să te simți rău pe moment. „Supervârstnicii” excelează la a depăși starea de discomfort temporară provocată de efotul intens. Studiile arată că rezultatul efortului intens este un creier mai tânăr cu o memorie bună și o mai bună atenție.
Asta înseamnă că jocurile precum Sudoku nu sunt suficiente. Trebuie să faci atât de mult efort încât să te doară, și apoi și mai mult. Dacă oamenii ocolesc în mod constant activitățile psihice și fizice care îi fac să se simtă rău, creierul va fi afectat pe termen lung. Țesutul cerebral se subțiază dacă nu este folosit. Printre activitățile care stimulează creierului sunt învățarea unei limbi străine, urmarea unui curs sau lecții pentru cântarea la un instrument.
Sursa: digi24.ro
