Etapă perfectă pentru Şoimii Pîncota în play-off-ul din C5. Trupa lui Dan Cuedan s-a impus astăzi cu 2-0 pe teren propriu în faţa bihorenilor de la CS Oşorhei, goluri marcate de Alin Mihai în minutele 5 şi 42. Gazdele au dominat clar prima parte, în care mai puteau marca de câteva ori, pentru ca în mitanul secund să păstreze fără mari emoţii avantajul. Paşcalău a fost providenţial în minutul 55, când a apărat penalty-ul executat de Ember, după un fault în careu a lui Rusu. Finalul a consemnat o victorie clară şi meritată a şoimilor, care profită şi de egalul înregistrat la Sebiş.
Miroase tot mai mult a promovare în Podgorie, victoria de azi menţinând Pîncota la şefie cu doar trei etape înainte de finalul sezonului. Echipa lui Pavel Piroş are trei puncte peste Sebiş şi cinci faţă de Cugir, dar mai sunt de jucat marile examene: cu Cugirul în deplasare şi cu Sebişul acasă! Dan Cuedan a folosit în meciul cu CS Oşorhei următoarea formulă: Pașcalău – Iovan, Lengyel, Rusu, Vițu – Maghici, Issa (85 Lung), Dubeștean, Bulzan (81 Bebe Mitu) – Mihai (86 Dumitru), Burian (73 Hosu).
„Nu ne interesează alte rezultate şi nici etapa perfectă. Mă bucur că am câştigat şi că am pus încă trei puncte în clasament. Prima repriză a meciului a fost la discreţia noastră, dar la pauză am stabilit nişte coordonate care nu au fost respectate. Trebuia să fim mai pragmatici în repriza a doua, dar nu am reuşit, am avut noroc cu Paşcalău, care a apărat acea lovitură de la 11 metri. Îi felicit pe băieţi pentru forţa mentală şi fizică de care dau dovadă pe acest final de sezon. Nu ne gândim la nicio promovare, la Cugir mergem să scoatem un rezultat pozitiv. Mai sunt trei meciuri, punctele se vor împărţi şi nimic nu e jucat„, ne-a declarat Dan Cuedan.