Tribunalul București a dispus ca procurorii de la Parchetul General să redeschidă un dosar pe numele fostului primar al Capitalei Adriean Videanu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Dosarul a fost constituit în septembrie 2014, în urma unei plângeri depuse împotriva lui Videanu de firma SC Ruxandra Trading SRL, fiind apoi clasat de procurori în aprilie 2016. Firma a făcut plângere la Tribunalul București, judecătorii au admis-o și au decis redeschiderea urmăririi penale pe numele fostului primar general.
„În baza art.341 alin.6 lit.b C.pr.pen, admite plângerea formulată de petenta SC Ruxandra Trading SRL împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr.586/P/2009 din 07.04.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică (menținută prin ordonanța nr. 83/II/-2/2016 din data de 14.07.2016 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție). Desființează soluția de clasare dispusă prin ordonanța nr.586/P/2009 din 07.04.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și dispune trimiterea cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.297 Cp rap. la art.309 Cp cu aplic. art.5 alin.1 Cp față de suspectul Videanu Adriean”, se arată în hotărârea tribunalului.
În anul 2007, reprezentanții SC Ruxandra Trading SRL au depus o plângere penală împotriva a trei angajați de atunci ai Primăriei București, respectiv arhitectul-șef, Adrian Bold, șeful Direcției Juridice, Adrian Iordache, și șeful Direcției Inspecție, Viorel Uleia, plângerea extinzându-se și la Adriean Videanu.
SC Ruxandra Trading SRL susținea faptul că, în anul 1996, a închiriat de la municipalitate un teren de 9.550 de metri pătrați, pentru care a obținut și o autorizație provizorie în vederea construirii unui complex comercial.
Compania a acționat apoi în judecată Primăria iar Curtea de Apel București l-a obligat în anul 2000 pe primarul general să elibereze o autorizație de construcție definitivă și să concesioneze terenul respectiv.
Firma mai susținea că Videanu a refuzat să pună în aplicare decizia instanței, municipalitatea a dispus demolarea unei clădiri ridicate de SC Ruxandra Trading SRL iar terenul a fost dat în folosință Ambasadei Franței, pentru construirea Liceului Francez.
Ruxandra Trading SRL făcut plângere penală împotriva lui Videanu, reclamând faptul că a fost prejudiciată cu suma de 3,7 milioane de euro.
Sursa: agerpres.ro