Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, a acuzat PSD/PNL, într-o luare de cuvânt din Parlament, de troc politic pe seama uneia dintre cele mai expuse categorii de cetățeni ai României: a persoanelor cu dizabilități.
Adrian Wiener, senator USR Arad: ”Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi și-a început activitatea în primăvara anului 2016 dar, din cauza mecanismelor greoaie ale administrației, primul președinte al Consiliului, doamna Georgiana Pascu, a demisionat după numai 3 luni, acuzând ingerințe de ordin politic. Cu toate astea, o femeie bătăioasă, juristă de profesie și utilizatoare de fotoliu rulant, provenită dintr-o Organizație Neguvernamentală a persoanelor cu dizabilități, a reușit, într-un mediu mai mereu ostil, să pună acest Consiliu pe linia de plutire din punct de vedere administrativ! Marta Bencze a bătut la toate ușile ori de câte ori a fost nevoie și a definitivat toate procedurile administrative necesare, a realizat bugetul instituției pe anul 2017 și l-a susținut în fața comisiilor parlamentare, a colectat toate datele cu privire la instituțiile publice și private în care se află persoane cu dizabilități, a realizat și trimis DGAPSC-urilor modelul unic al notificărilor de deces, a realizat procedura si protocolul-cadru pentru selecția experților independenți, a angajat prin detașare sau transfer personalul necesar începerii activității, a deschis conturile în Trezorerie, a făcut achizițiile publice necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității instituției, a realizat site-ul și manualul de identitate vizuală, a închiriat un sediu accesibilizat pentru Consiliu, l-a mobilat și l-a utilat astfel încât și astăzi acest sediu constituie un model de instituție publică accesibilizată în București.
După o muncă de un an, alături de o echipă formată la început din 4 oameni și extinsa spre finalul mandatului la 7, după ce a făcut din Consiliu o instituție funcțională administrativ, cu sediu, cu dotări și cu un aparat format din oameni performanți, a urmat execuția sumară a domnișoarei Bencze, în urma unei ședințe de doar 15 minute. După numai două săptămâni, prin organizarea unei proceduri rapide de ‘selecție’ sub conducerea PNL-istului Marius Nicoară, PSD/PNL numea la conducerea Consiliului un politruc. Membru al Partidului Social Democrat, fost senator PPDD, inginerului auto Florinel Butnaru, fost șef la Autoritatea Rutieră Vâlcea, fost vicepreședinte PSD sector 4, nu are nicio legătură cu materia drepturilor persoanelor cu dizabilități, nicio expertiză de funcționar public specializat, deși criteriile de eligibilitate din lege o impun.
În ultimii 10 ani, România a fost de foarte multe ori sancționată și arătată cu degetul de către instituțiile europene pentru indolența de care a dat dovadă în reforma serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități, în special pentru persoanele cu dizabilități psihice. Doar între 2010 și 2014, 4.600 de persoane cu dizabilități, inclusiv 1.500 de copii și tineri, au murit în instituțiile din România care îi avea în custodie. Poliția și Procuratura au fost notificate doar pentru 10 dintre aceste decese. Din decembrie 2017 si până acum, Consiliul are zero activitate, nu a angajat niciun inspector de monitorizare și nu a încheiat parteneriate cu organizațiile neguvernamentale. Domnul Butnaru și colegii angajați la ordin, pe listă de la partid, își fac veacul la sediul “Consiliului” din Kisselef, în timp ce persoanele cu dizabilități, instituționalizate, zac uitate, abuzate și fără nicio speranță că drepturile lor, stabilite printr-o Convenție ONU ratificată de statul român, vor fi vreodată protejate.”